Eu sunt Alfa și Omega

EU SUNT ALFA ȘI OMEGA

(fragment din lecturile liturgice explicate)

Acesta este unul dintre mesajele de bază ale cărții Apocalipsului: „Iată, Eu vin curând”. Aceasta este o referire la venirea finală, a doua venire a lui Isus, la sfârșitul timpului. În al doilea rând, observați că Parusia… Vă puteți da seama că El vorbește despre Parusia și nu doar despre venirea Sa în timp, despre prezența Sa printre noi, pentru că o leagă de Judecata finală. „Iată, Eu vin curând și răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după ceea ce a făcut!” Aceasta este o referire la Judecata finală. Acum, observați aici, este foarte important pentru catolici de subliniat, faptul că în mod repetat în Noul Testament deși, desigur, suntem mântuiți prin har, mântuirea este un dar al harului lui Dumnezeu, Noul Testament este la fel de clar că vom fi judecați, la Judecata finală, după fapte. Vedeți acest lucru nu doar în scrisorile Sf. Paul, care vorbește despre judecata după fapte, de exemplu, în Romani 2, ci și aici, în Apocalipsul lui Ioan, unde Isus însuși spune: „Eu vin curând ca să dau fiecăruia după cum a crezut”? Nu, nu așa spune, deși, evident, credința e importantă, nu mă înțelegeți greșit. Dar El spune: „ca să dau fiecăruia după ceea ce a făcut”. De aici provine doctrina sau învățătura Judecății după fapte, Judecata finală în funcție de acțiuni. Întotdeauna este vorba de ambele pentru noi, catolicii: atât credința, cât și faptele sunt cruciale în procesul și pe calea mântuirii.

Un al treilea aspect al acestui text care este cu adevărat crucial, și cel puțin pentru mine, cel central pe care am vrut să îl subliniez aici, este revelarea divinității lui Cristos. Acesta este un aspect pe care oamenii continuă să îl dezbată. Evident, o mulțime de erezii din Biserica primară s-au învârtit în jurul problemei umanității și divinității lui Cristos, a plinătății umanității Sale, a plinătății divinității Sale. Și ceea ce e important de subliniat aici este că divinitatea lui Cristos nu este doar ceva revelat de Isus Însuși – așa este, în Evanghelii -, sau învățat de apostoli precum Paul – ceea ce face și el, de exemplu, în Filipeni 2 el este foarte clar în această privință – ci, de asemenea, în Apocalipsul lui Ioan. Cartea Apocalipsului este unul dintre cei mai clari martori ai plinătății divinității lui Isus, deoarece în Apocalipsul lui Ioan, Cristos înviat vorbește despre divinitatea Sa în moduri foarte, foarte explicite.

Nu știu dacă aveți, așa cum am avut eu când… Când am primit Mirul, am primit ceea ce se numește o Biblie cu litere roșii. Era o Biblie catolică, dar cuvintele lui Cristos erau tipărite cu roșu. Puteai găsi mereu foarte ușor Evangheliile, doar văzând literele roșii, pentru că acolo vorbea Isus. Dar un lucru pe care l-am observat rapid pe când citeam Biblia mea a fost că erau litere roșii nu doar în Evanghelii; mai era un loc unde erau litere roșii, și anume în cartea Apocalipsului, pentru că Ioan aude cuvintele nu ale lui Cristos de pe pământ, în timpul activității Sale publice, ci ale lui Cristos înviat, în timpul gloriei Sale cerești. Cristos îi vorbește aici lui Ioan despre propria Sa identitate. El nu dezvăluie doar faptul că va veni în curând. El dezvăluie și natura divinității Sale, și iată ce spune: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel din urmă, începutul și sfârșitul”.

Ca un cititor neevreu contemporan, s-ar putea să nu auziți cuvintele: „Eu sunt Dumnezeu” atunci când citiți aceste cuvinte, dar pentru un cititor evreu antic, precum și pentru un vorbitor antic de greacă, acest lucru era de fapt foarte clar, datorită implicației acestor cuvinte. Atunci când Isus spune că El este Alfa și Omega, acestea sunt o referire la prima și ultima literă din alfabetul grecesc. Așa cum alfabetul latin începe cu A și se termină cu Z, alfabetul grecesc antic începea cu litera alfa și se termina cu litera omega. Este un mod puternic de a sublinia: primul și ultimul. Așa cum spunem: „de la A la Z” ca metaforă pentru: „de la început la sfârșit”, Isus spune aici „Alfa și Omega”. Apoi clarifică acest lucru spunând: „Eu sunt Cel dintâi și Cel din urmă, [Eu sunt] începutul și sfârșitul.” Acum, cu această expresie, Ioan face aluzie la un pasaj din Vechiul Testament – surpriză! – care îi dă un sens mai profund. Dacă vă întoarceți la Isaia, la cartea lui Isaia 44,6, veți citi aceste cuvinte: „Așa vorbește Domnul, Regele lui Israel și Răscumpărătorul lui, Domnul Sabaot: «Eu sunt Cel dintâi și Eu sunt Cel din urmă și în afară de Mine nu este Dumnezeu».”

Așadar, când Isus înviat îi vorbește lui Ioan și îi spune: „Eu sunt Cel dintâi și Cel din urmă”, El preia cuvintele lui Dumnezeu din Isaia 44 și le face să fie propriile Sale cuvinte. Dacă sunteți evreu și cunoașteți contextul, contextul original al acestei declarații, „Eu sunt Cel dintâi și Cel din urmă”, veți înțelege că este unul dintre cele mai explicite oracole despre ceea ce numim monoteism. Cu alte cuvinte, Dumnezeul Vechiului Testament spune: „Eu sunt Cel dintâi și Cel din urmă, pentru că sunt singurul Dumnezeu adevărat. Nu există alt Dumnezeu în afară de Mine.” Și totuși, aici îl avem pe Isus din Nazaret, care este, de asemenea, pe deplin uman, dar care acum a înviat, vorbindu-i lui Ioan, autorul Apocalipsului, și spunând: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel din urmă, începutul și sfârșitul”. Ceea ce înseamnă acest lucru – e frumos și puternic – este că Cristos înviat din Apocalips își declară divinitatea și face acest lucru în contextul unei aluzii la declararea monoteismului din cartea lui Isaia. Așadar, simultan cu revelarea divinității Sale, El protejează, de asemenea, faptul că Dumnezeu este unul, că Isus nu este un alt Dumnezeu, pe lângă Dumnezeul Vechiului Testament. Isus nu este o altă divinitate, pe lângă Dumnezeul lui Israel. El este atât pe deplin om, cât și pe deplin Dumnezeu, astfel încât putem vorbi despre un singur Dumnezeu în mai mult de o Persoană. Și dacă aveți îndoieli cu privire la acest lucru, vă puteți uita la modul în care acest limbaj este folosit în cartea Apocalipsului.

De exemplu, dacă vă uitați la acest tabel, veți vedea foarte clar paralelele: de-a lungul Apocalipsului, Dumnezeu va vorbi despre identitatea și divinitatea Sa. Apoi, Cristos înviat va vorbi despre identitatea și divinitatea Sa folosind exact aceleași cuvinte. De exemplu, în Apocalips 1,8, Dumnezeu spune: „Eu sunt Alfa și Omega – spune Domnul Dumnezeu – Cel care este, care era și care vine”. Apoi în 1,17, Cristos spune: „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și Cel viu”. Apoi din nou, în Apocalips 21,6, Dumnezeu, care stă pe tron, Dumnezeu Tatăl spune: „Eu sunt Alfa și Omega, începutul și sfârșitul”. Și apoi în Apocalips 22,13, Cristos înviat spune: „Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel din urmă, începutul și sfârșitul”. Deci care dintre ei? Dumnezeu Tatăl este „Alfa și Omega”, sau Cristos? Dumnezeu Tatăl este „Cel dintâi și Cel de pe urmă”, sau Cristos? Răspunsul este, desigur, da, ambele sunt adevărate, pentru că ceea ce este dezvăluit în acest pasaj final din cartea Apocalipsului nu este altceva decât misterul divinității lui Isus. Ni se dezvăluie faptul că divinitatea lui Cristos nu este divinitatea unei alte ființe divine pe lângă singurul Dumnezeu, ci de fapt a Fiului care este una cu Tatăl, pentru a folosi limbajul dogmei trinitare de mai târziu.

Așadar este foarte puternic și foarte semnificativ, cu alte cuvinte, faptul că întreaga Biblie și cartea Apocalipsului se încheie cu revelarea divinității lui Isus, și nu orice fel de divinitate, ci divinitatea Sa veșnică. El nu este un om care a fost făcut Dumnezeu. El este Dumnezeu din veșnicie. El este Alfa și Omega. El este începutul și sfârșitul. Persoana Sa divină nu are început și nu are sfârșit. Această Persoană divină va fi unită cu o natură umană în timp, dar Persoana lui Isus Cristos este Fiul veșnic al Tatălui. Divinitatea veșnică a lui Isus este cea revelată aici. Și e foarte important căci, așa cum veți vedea când ajungeți la scrierile sfinților, ei vor vorbi despre faptul că noi devenim părtași la natura divină; că în Cristos am devenit cu toții părtași la natura divină – îndumnezeirea sau theosis a creștinilor. Veți vedea aceasta în 2Petru, dar și în scrierile Părinților Bisericii primare. Dar este mereu important să subliniem că atunci când Părinții Bisericii și sfinții vorbesc despre îndumnezeirea noastră, ei vor să spună că rămânem persoane umane, dar devenim părtași la natura divină. Dar în cazul lui Cristos, El este o Persoană divină din veșnicie, care își asumă natura umană și apoi permite ca acea natură umană să fie dată la moarte, înviată și glorificată.