Fericirile: binecuvântări sau blesteme?

Brant Pitre

În acest material video, dr. Pitre discută natura paradoxală a Fericirilor. Ce mesaj încearcă Isus să transmită prin aceste binecuvântări și cum se raportează la Moise, care a dat Israelului binecuvântări și blesteme? Secvență publicată de CatholicProductions.com.

Durată: 16 min 11 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul

[etichete]

FERICIRILE
dr. Brant Pitre

Înainte să închei, aș dori să spun câteva idei despre Fericiri. Catehismul are o excelentă mică secțiune despre Fericiri (1716-1729) ce prezintă câteva idei de bază ce ne ajută să reflectăm când ne punem întrebarea: „Ce înseamnă Fericirile pentru noi, astăzi?” Nu doar ce însemnau când au fost auzite întâi de discipoli, ci ce înseamnă pentru noi, azi? Câteva idei. Prima: Catehismul spune că Fericirile citez: „zugrăvesc chipul lui Isus Cristos” (CBC 1717). Cu alte cuvinte, Fericirile nu sunt doar ceva la ce își invită discipolii, ci sunt ceva ce El însuși întruchipează.

Dacă privești deci la fiecare dintre Fericiri, ele îți oferă oarecum un profil spiritual al lui Isus însuși. Prezintă chipul lui Cristos însuși. Isus a fost deci smerit, a deplâns suferința și păcatul și chiar moartea în această lume – când Lazăr moare, în Evanghelia lui Ioan, se spune: „Isus a plâns”. Știa ce înseamnă să îi jelească pe cei pe care i-a pierdut. Era blând, cu alte cuvinte era blajin. Cum spune în Matei 11: „Veniți la Mine toți cei osteniți… căci sunt blând și smerit cu inima”. Deci El însuși ne arată ce înseamnă să fii smerit, ne arată ce înseamnă să fii blând. A fost înfometat și însetat după dreptate, după justiție în lume. A fost milostiv cu cei care l-au insultat, care l-au acuzat, care l-au răstignit. A fost curat cu inima: nu a comis nici un păcat toată viața Sa. A urmărit pacea între discipolii Săi și între toți oamenii cu care a intrat în contact. Și, în fine, desigur, El e exemplul prin excelență al celui persecutat și ocărât și în cele din urmă răstignit, pentru dreptate, pentru Împărăția cerurilor. Deci, Fericirile sunt într-adevăr ca un profil spiritual al lui Isus însuși și suntem chemați să imităm acestea, ca discipoli ai Săi. Acesta e deci prima idee.

A doua idee subliniată de Catehism e că Fericirile fiind un profil al lui Isus, ele reprezintă și „faptele și atitudinile” (1717) care trebuie să fie caracteristice vieții creștine. Aveam deci în parte dreptate când eram copil și credeam că înseamnă să ai această atitudine, căci există un adevăr aici: dacă Isus Învățătorul are aceste trăsături, atunci noi, ca discipoli ai Săi, trebuie să încercăm și noi să le întruchipăm în viețile noastre.

A treia idee e una adesea trecută cu vederea… Mulți sunt conștienți de primele 2, dar a treia idee e aceasta: că Fericirile nu sunt doar un fel de maxime morale, ci sunt paradoxuri! Catehismul le numește „făgăduințe paradoxale” menite să ne susțină speranța în mijlocul încercărilor. Cum sunt ele paradoxuri? Ei bine, dacă te uiți la ele, unele dintre ele sunt destul de ciudate, nu? Când Isus vorbește despre a fi fericit, nu asociem de obicei fericirea cu, de exemplu, sărăcia, nu? „Fericiți cei săraci.” Nu! Majoritatea credem că dacă cineva e sărac, material sau spiritual, ar trebui să fie nefericit, nu? Sau când spune: „Fericiți cei ce plâng…” Ei bine, nu știu ce credeți voi, dar nu are nici un sens. Ați jelit vreodată pe cineva? Ați pierdut vreodată pe cineva apropiat? Acesta este exact opusul fericirii. Despre ce vorbește Isus? Vă puteți imagina primii discipoli auzind aceste paradoxuri, scărpinându-se în cap: „Despre ce vorbește? ‘Fericiți cei ce jelesc…’ Mai degrabă: ‘Nefericiți cei ce plâng’.” E ciudat să spui așa ceva.

Dar cum e cu „Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate”? Ei bine, dacă ești înfometat de dreptate, dacă însetezi după ea, înseamnă că nu o ai, sau înseamnă că nu… Dacă ești înfometat sau însetat după dreptate în lume, de ce ai fi înfometat după ea? Pentru că nu există dreptate, pentru că există nedreptate peste tot. Și, de obicei, am spune că dacă ești înfometat după dreptate, probabil ești nefericit, pentru că nu ai găsit-o. Același lucru, putem trece prin fiecare, „Fericiți cei milostivi”. Ei bine, ați arătat vreodată milă cuiva? De multe ori, ceea ce li se întâmplă oamenilor milostivi e că adesea sunt înjunghiați în spate, căci persoana pe care au iertat-o, care nu merita aceasta, continuă și îi rănește din nou și din nou și din nou… Totuși Isus spune că dacă ai milă, vei găsi secretul fericirii. Aceasta nu are sens, la prima vedere, nu?

La fel stau lucrurile cu a fi curat cu inima. Dacă ați încercat vreodată să faceți ceea ce trebuie și să acționați cu integritate când alții nu fac ceea ce trebuie, ce se întâmplă adesea? Ești batjocorit, ocărât, izolat… Așadar, cei cu inima curată, cei nevinovați ai acestei lumi, adesea sunt călcați în picioare, luați peste picior, insultați, acuzați că sunt de fapt sunt păcătoși, dar doar se prefac că sunt drepți, „mai sfinți ca…”, astfel de acuze. E atunci curăția inimii… Sau gândiți-vă la copii, ce sunt natural curați cu inima, ce se întâmplă cu atâția copii? Inocența lor – lumea încearcă să le-o fure. Vrea să îi vadă pângăriți și să le vadă inocența confiscată. Deci cei cu inima curată sunt fericiți? În această lume sunt adesea călcați în picioare.

La fel și făcătorii de pace. Gândiți-vă la Martin Luther King jr. sau alții ce încearcă să aducă reconcilierea între facțiunile în război – sunt adesea atacați, persecutați ei înșiși și uneori chiar uciși pentru că ei caută pacea. În fine, nu e greu să înțelegi că prima persoană ce a auzit a opta Fericire, „Binecuvântați / fericiți veți fi când vă vor persecuta”, ar fi spus: „Ești nebun? Nu! A fi persecutat e cel mai rău lucru ce îl poți experimenta.” Gândiți-vă deci dacă ați fost vreodată calomniați, de exemplu, sau acuzați în mod fals – doare cu adevărat. Te pătrunde și te străpunge în suflet. Este o rană adâncă, adâncă, adâncă să fii trădat de cineva sau acuzat în mod fals. Și totuși Isus din Nazaret se urcă pe un munte și spune: „O! Cineva te calomniază? Fii fericit! Dacă cineva te acuză în mod fals, bucură-te!” Și… Așa ceva nu are sens! Repet: avem un paradox aici.

Cum explicăm deci aceste „făgăduințe paradoxale”? Un lucru ce încerc să îl fac când predau despre Fericiri e să le arăt studenților mei că dacă te întorci în contextul sec. I doar pentru un moment, un evreu din sec. I ar fi recunoscut că atunci când Isus se urcă și dă această listă de binecuvântări, e ceea ce și Moise a făcut în Vechiul Testament. Dacă vă întoarceți la Deuteronom 28, Moise dă o lungă listă de binecuvântări. El spune: „Dacă respectați poruncile lui Dumnezeu, veți avea toate aceste binecuvântări materiale: veți avea fertilitate, turme bune, mâncare din belșug, veți fi bogați, atât de bogați încât să puteți împrumuta. Toate celelalte popoare vor împrumuta de la voi, căci veți fi binecuvântați cu aceste bunuri materiale. Dar dacă nu le respectați, veți fi blestemați, adică veți fi pedepsiți. Deci cei ce nu respectă legea vor avea infertilitate, vor avea foamete, turmele lor nu se vor reproduce, vor sfârși în sărăcie și în cele din urmă vor fi alungați în exil. Așa că în loc să fiți cei ce împrumută popoarelor păgâne, veți fi sclavii popoarelor păgâne.”

Deci legea veche a lui Moise avea binecuvântări pentru ascultare și blesteme pentru neascultare. Și totuși Isus se ridică și dă Noua Lege și ce e interesant, ce ar fi fost uimitor un evreu din sec. I e că nu există blesteme! E doar o listă de binecuvântări. Ceva pare deci să lipsească, până când nu te uiți la binecuvântări și îți dai seama că unele dintre aceste binecuvântări nu sună foarte bine. Binecuvântarea de a fi sărac sau de a plânge sau de a fi persecutat sau înfometat și însetat de dreptate… Cu astfel de binecuvântări, cine are nevoie de blesteme?! Aceasta ar putea fi reacția. Trebuie să înțelegeți aici că, într-un anumit sens, ce face Isus chiar la începutul predicii de pe munte e să ne arate că în Legea Nouă, în Noul Legământ, binecuvântările și blestemele, într-un anumit sens – puneți blestemele între ghilimele aici – sunt aceleași. Cu alte cuvinte, au fost contopite laolaltă. Putem spune așa, cu riscul de a suna șocant: în Noua Lege, blestemele sunt binecuvântări, căci calea prin care intrăm în binecuvântarea Împărăției cerului este prin cruce, este prin suferință, este prin misterul unei suferințe ce e unită cu patima, moartea și Învierea lui Isus Cristos.

Într-adevăr, Sf. Paul spune aceasta în Galateni 3,13. E un verset foarte important: „Cristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-se pentru noi blestem… pentru ca în Cristos Isus binecuvântarea lui Abraham să vină (peste noi), peste popoarele păgâne”. Așadar, ce se întâmplă e că Isus transformă blestemele în binecuvântări prin patima, moartea și Învierea Sa și aceasta ne spune de fapt la începutul predicii de pe munte. Ceea ce ne arată e că secretul adevăratei fericiri e să trăim în conformitate cu aceste Fericiri, pentru că vom găsi fericirea doar când vom lua crucea smereniei, milostivirii, persecuției, blândeții, căutând pacea și flămânzind și însetând după dreptate. Când luăm această cruce și îl urmăm prin cruce la Înviere, atunci vom găsi secretul fericirii și atunci vom moșteni Împărăția cerului.