Iadul există cu adevărat

Vom vorbi despre multe! Vom vorbi despre cer, despre iad, despre „da”-uri și „nu”-uri, despre liberul arbitru și despre iluzii, despre Dumnezeu ca tiran sau Dumnezeu ca Tată. Surpriză: e Tată!

IADUL EXISTĂ CU ADEVĂRAT

Salut! Sunt pr. Mike Schmitz și suntem la Ascension Presents. Acum câțiva ani, tata era în mașină cu cineva, și acesta citea o carte de teologie care avea ideea că la sfârșitul vieții noastre, în momentul morții, indiferent ce am ales de-a lungul vieții Dumnezeu ni se arată tuturor și ni se arată în toată măreția și bunătatea Sa, în toată iubirea, frumusețea și sfințenia Sa… Și văzându-l pe Dumnezeu cum e El cu adevărat, în toată bunătatea, măreția, frumusețea, iubirea și sfințenia Sa, nimeni nu îi va putea spune „nu”. Că la sfârșitul vieților noastre Dumnezeu ni se revelează într-un mod în care ar fi imposibil să îl respingi, ar fi imposibil să îl negi. Astfel, concluzia cărții era că nimeni nu e în iad căci toți îl aleg pe Dumnezeu de îndată ce în esență El îi copleșește cu bunătatea Sa.

Da, înțeleg că e o idee frumoasă, dar pe tema aceasta trebuie să ne întrebăm: 1) E adevărat? și 2) Ce înseamnă, care sunt consecințele inexistenței iadului? Căci cred că des gândim: „Cum poate un Dumnezeu bun să permită existența iadului? Cum poate fi Dumnezeu bun și iadul să existe?” Aș spune că iadul trebuie să existe pentru ca Dumnezeu să fie bun. Nu știu dacă are sens, dar sper că va avea.

Să definim rapid raiul și iadul. 1. Raiul este însuși Dumnezeu. 2. Iadul este absența lui Dumnezeu. Despre aceasta vorbim. Și nu despre rai ca locul unde e minunat și atât de bine și poți face tot ce vrei, iar iadul e o închisoare și flăcări și altele… În esență, raiul e însuși Dumnezeu și dacă nu îl vreau pe Dumnezeu, primesc ce nu e Dumnezeu, adică izolare, separare. Tot ceea ce nu este Dumnezeu. Deci, dacă la sfârșitul vieții mele Dumnezeu mă face să îl aleg pe El fără să pot alege opusul, atunci nici una din deciziile mele nu contează. De fapt nu am liber arbitru, dar motivul pentru care există atâta suferință în lume, pentru care există păcatul în lume e pentru că, spunem noi, Dumnezeu ne-a permis să avem liberul arbitru. Dar se ne gândim: dacă la sfârșitul vieții Dumnezeu ne ia liberul arbitru, făcându-ne să îl alegem, atunci, în primul rând, nu avem cu adevărat liber arbitru, căci nu putem alege când contează cu adevărat. Apoi înseamnă că nici o alegere din viața ta nu contează. Sigur, înseamnă că poți alege între mere și pere, dar orice întrebare sau alegere dincolo de acestea, va fi: „A, nu, o lăsăm lui Dumnezeu.” Deci A) nu suntem liberi cu adevărat și B) viața nu are nici o semnificație, căci alegerile sunt cele care dau semnificație vieții noastre. Dacă nu avem alegeri libere, atunci suntem doar roboți și toate acestea nu au semnificație. E doar un vis. E doar o iluzie, pentru că, da, sunt multe lucruri bune aici, dar e și multă durere în lumea aceasta. Iar dacă la sfârșit Dumnezeu plănuiește să înlăture tot și să anuleze toate alegerile tale, să anuleze tot sensul vieții tale, atunci te ține într-un coșmar, iar aceasta ne conduce spre a patra concluzie devastatoare:

Dacă nu există iad, Dumnezeu e un monstru. Dacă la sfârșitul vieții, Dumnezeu dorește să ne anuleze libertatea astfel încât să nu putem să nu îl alegem pe El, încât să trebuiască să îl alegem de ce ne face să așteptăm? De ce nu intervine de fiecare dată când cineva nu îl alege pe El și să îl oprească? De exemplu, dacă la sfârșitul vieții lui Stalin, Dumnezeu plănuia să îi anuleze liberul arbitru încât să fie nevoit să îl aleagă pe El, de ce atunci Dumnezeu nu a intervenit mai devreme, înainte ca Stalin să ucidă milioane și milioane de oameni? Dacă Dumnezeu plănuia să intervină în cazul unui… pedofil sau al unui criminal sau al unei persoane oribile, la finalul vieții, anulându-le liberul arbitru, atunci de ce oare nu a intervenit Dumnezeu înainte ca ei să comită acele rele? Dacă are de gând să ne ia libertatea, la sfârșit, atunci de ce ne ține aici, chiar acum? Iadul e singurul lucru, singura realitate autentică care face ca Dumnezeu să nu fie un monstru, pentru că trebuie să fim liberi fie să îl alegem pe El, fie să nu îl alegem pe El, să alegem opusul Său. Dumnezeu este bun. Dar nu e un tiran.

Uneori, cred că am prefera un tiran bun în locul unui tată bun. Un tiran bun ne-ar proteja pe toți, un tiran bun ar anula toate deciziile noastre greșite, ca să trebuiască mereu să alegem binele. Dar atunci nu am fi liberi. Uneori pare un schimb convenabil, nu? „Bine, poate nu voi fi liber, dar nici nu voi suferi.” Dar nu așa e Dumnezeu: nu e un tiran bun, e un Tată bun. Face absolut tot ce poate ca să ne dea libertate să putem alege iubirea, nu numai în lumea viitoare, ci și în această lume. Indiferent ce face, ca un Tată bun, nu poate trăi în locul nostru și nu va trăi în locul nostru. Nu va lua deciziile în locul nostru, nici în viața aceasta și nici în viața viitoare. Sper că înțelegeți toate acestea. E mult mai mult de atât, dar… cred că e important să facem cunoscut că trebuie să avem – ca să îl alegem Dumnezeu în iubire și în libertate – trebuie să putem să alegem și opusul Său. Iadul trebuie să existe pentru ca Dumnezeu să fie un Tată bun.

Din partea Ascension Presents, sunt pr. Mike. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Să nu mai spun că Isus vorbește mult despre iad. Și dacă Isus e Dumnezeu, iadul trebuie să existe, nu? Și acesta e un motiv… Știți voi: Biblia… lucruri ca acestea. Oh, mă las păgubaș.