Importanța Înălțării lui Isus la cer

Brant Pitre

Cum se poate ca jertfa lui Isus de pe Calvar întâmplată acum 2000 de ani, să fie făcută prezentă pentru mine astăzi, prin Liturghie? La această întrebare caută să răspundă Brant Pitre, explicând rolul Înălțării lui Isus la cer.  Secvență publicată de CatholicProductions.com din comentariul la sărbătoarea Înălțării, anul C. Subtitrare: Ioan M.

În momentul publicării, subtitrarea în română este disponibilă doar pe Cristofori.ro, nu și pe YouTube, în clipul original.

Durată: 6 minute și 45 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube
Etichete: *

În regulă. Bine. Cu toate acestea spuse, vreau să închei discuția noastră revenind la o temă cheie, și anume nu doar dimensiunea regală a Înălțării, ci identitatea Sa preoțească. În acest caz este a doua lectură de azi. Nu mă opresc mereu la lecturilor secundare, căci acestea au propriul lor fir logic. Dar azi vrea cel puțin să subliniez că a doua variantă pentru a doua lectură este din Scrisoarea către Evrei, capitolul 9 și 10. În Scrisoarea către Evrei găsim cea mai extinsă reflecție asupra misterului Înălțării lui Isus – din Noul Testament.

În lectura pentru azi se spune că Cristos a intrat „într-un sanctuar nefăcut de mână omenească”. Și este „marele preot” al casei lui Dumnezeu, Iar a doua lectură detaliază intrarea în Sanctuarul ceresc. Motivul pentru care contează pentru azi, sărbătoarea Înălțării, este acela că în Înălțarea la cer, Isus nu doar se întoarce la Tatăl și nu doar se înalță la tronul Său regal. Conform Scrisorii către Evrei, în ziua Înălțării Isus intră, de asemenea, în Templul ceresc, în Sanctuarul ceresc, nefăcut „de mână omenească”, pentru a-și oferi jertfa proprie Tatălui, pentru toată veșnicia, o dată pentru totdeauna.

De ce contează aceasta? Contează pentru că fără acest aspect nu poți înțelege cum Înălțarea este culmea misterului pascal. Mulți dintre noi, când ne gândim la Isus oferindu-și jertfa, ne gândim doar la Calvar, unde își varsă sângele și își dă viața pe Cruce. Și, să fie clar, aceea este jertfa supremă. Ne putem gândi și la Cina cea de Taină, când își dă Trupul și Sângele sub chipul pâinii și al vinului. Iar aceasta este, de asemenea, o parte esențială a misterului pascal. Însă ce tindem să uităm este că acea jertfă de pe pământ, începută de Isus în Cenacol și dusă la apogeu pe Calvar, nu se oprește cu Calvarul, ci în Învierea Sa din morți și în Înălțarea Sa la cer, Isus își ia trupul, acum răstignit și înviat, care are încă semnele rănilor, și duce acea natură a Sa umană, acel trup omenesc, glorificat în Sanctuarul ceresc, unde se oferă pe Sine ca jertfă, pentru Tatăl, nu în timp, ci în veșnicie; nu pe pământ, ci în cer.

Iar în acest sens este fascinant. Pe pământ El împlinește sărbătoarea și jertfa Paștelui evreiesc, dar în Înălțare, Isus împlinește Ziua Ispășirii, când marele preot intra, o dată pe an, în Sfânta Sfintelor, pentru a oferi o jertfă de ispășire pentru păcatele poporului lui Israel, pentru păcatele din acel an. Făcea aceasta în fiecare an. Aici, Isus intră în Sanctuarul ceresc nu an după an după an, ci o dată pentru totdeauna. Așadar, Înălțarea este o parte esențială a misterului pascal, pentru că ia evenimentul istoric al pătimirii și îl duce în veșnicie.

Și nu trebuie să mă credeți pe mine. Puteți asculta Catehismul. În Catehismul Bisericii Catolice, la nr. 662 este o frumoasă meditație asupra Înălțării. Voi încheia cu aceste cuvinte. Iată ce se spune: „Înălțarea pe Cruce semnifică și vestește Înălțarea la cer. Este începutul acesteia. Isus Cristos, Preotul unic al Noului și veșnicului Legământ, «nu a intrat într-o Sfântă a Sfintelor făcută de mână de om, (…) ci chiar în cer, ca să se înfățișeze pentru noi înaintea lui Dumnezeu» (Evrei 9,24). În cer, Cristos își exercită necontenit preoția, «căci este pururi viu ca să mijlocească pentru cei ce se apropie prin El de Dumnezeu» (Evrei 7,25). Ca «mare preot al bunurilor viitoare» (Evrei 9,11), El este centrul și împlinitorul principal al liturgiei care îl cinstește pe Tatăl în ceruri.” (CBC, 662)

Ce înseamnă aceasta? Permiteți-mi să spun astfel: ani de zile, obișnuiam să mă întreb cum se poate ca jertfa lui Isus de pe Calvar întâmplată acum 2000 de ani, cum este făcută prezentă pentru mine astăzi, prin jertfa euharistică, prin Liturghie? Cum Trupul și Sângele lui Isus date în Cenacol și mai apoi pe Calvar, cum se transferă, cum trec prin timp, la mine, acum, în secolul XXI? Iar răspunsul este simplu: este Înălțarea! Căci în Înălțare, Cristos ia acea jertfă istorică de acum 2000 de ani și o duce în veșnicie, unde nu mai este condiționat nici de spațiu și nici de timp. Iar acea jertfă, acea jertfă unică, poate fi acum făcută prezentă pe fiecare altar, în întreaga lume, de fiecare dată când este oferită Euharistia. De aceea este esențial să înțelegem Înălțarea dacă vrem să înțelegem cum de atunci când un preot oferă jertfa Liturghiei, nu îl re-jertfește pe Isus. Isus nu este jertfit din nou. Este o participare pe pământ la unica jertfă ce acum este în veșnicie prin misterul Înălțării. De aceea, orice preot de pe pământ, care oferă jertfa Euharistiei, participă de fapt cu adevărat în Preoția veșnică a lui Isus Cristos, Marele nostru Preot în Cer.