Interzicerea devoțiunii la Milostivirea Divină

Mesajul Milostivirii Divine va trece printr-o perioadă de întuneric. În mijlocul ororilor celui de-al doilea război mondial, mulți oameni au primit haruri și mângâiere din broșurile și iconițele despre Milostivirea Divină pe care le distribuise pr. Sopoćko. Apoi, după război, ca mărturie a harurilor răspândite, tot mai mulți oameni au dorit să obțină literatura legată de Milostivirea Divină. Recunoscând acest interes crescând față de scrierile sr. Faustina, Maica Michaela Moraczewska, superioara generală a comunității sr. Faustina, a pus o soră să bată la mașină toate cele șase caiete scrise de mână care cuprind jurnalul Faustinei. Din păcate, procesul de transcriere nu a fost făcut cu atenție, iar rezultatul final a fost plin de erori și omisiuni. Mai rău, documentul a fost apoi duplicat de oricine dorea să tipărească cărți religioase. De exemplu, o italiancă cu o librărie religioasă în Roma a vizitat Mănăstirea surorilor din Cracovia, a făcut copii ale textului și apoi a tipărit și vândut broșuri eronate cu Milostivirea Divină în italiană. Ceva asemănător s-a întâmplat în Franța. Chiar si cu acele erori, traducerile străine au avut un impact uriaș. Aceasta pentru că oamenii încă sufereau efectele războiului și mesajul Milostivirii Divine le-a adus o mare mângâiere și haruri uimitoare.

Totuși, pe măsură ce devoțiunea a crescut în popularitate, erorile de scriere au fost aduse în atenția a diverși preoți și teologi, care apoi au scris Sfântului Oficiu din Roma, care este astăzi Congregația pentru Doctrina Credinței. Sfântul Oficiu a parcurs materialul și în 1958 a redactat un decret care a interzis devoțiunea la Milostivirea Divină prezentată de sr. Faustina. Dar aprobarea decretului a fost amânată de boala și moartea Papei Pius al XII-lea. Așa că Oficiul a băgat documentul sub un teanc mare de care să se ocupe următorul Papă. După un conclav lung, cu 11 tururi de scrutin, Cardinalii l-au ales pe Ioan al XXIII-lea pentru a-i succeda lui Pius al XII-lea. Rezultatul a fost neașteptat căci bunul Papă Ioan, cum îi spuneau, avea 76 de ani. Cu vârsta Papei Ioan al XXIII-lea a venit și experiența, în special experiență în cum merg treburile în Vatican. De exemplu, știa că actele controversate erau puse uneori la baza teancurilor, în speranța că vor primi doar o privire rapidă și o aprobare automată. Ei bine, se spune de către secretarul Papei Ioan al XXIII-lea că atunci când noul Papă a sosit pentru prima dată la biroul său și și-a văzut noul birou cu un teanc înalt de hârtii care așteptau o semnătură, s-a așezat, și-a făcut semnul crucii și a răsturnat întreg teancul. Așa că primul lucru de care s-a ocupat a fost decretul care ar fi interzis pentru totdeauna răspândirea devoțiunii Milostivirii Divine a sr. Faustina.

Potrivit secretarului său personal, Papa a citit atent acel decret, a dat din cap și a spus: „Nu, nu, nu! Acest lucru trebuie analizat mai în detaliu. Episcopii Poloniei trebuie să fie consultați.” Dar nu puteau fi consultați din cauza opresiunii religioase a comuniștilor anticatolici, care preluaseră Polonia după al doilea război mondial. Așadar, în 6 martie 1959, Papa Ioan a decis să interzică temporar răspândirea devoțiunii sr. Faustina, în așteptarea clarificării nemulțumirilor Vaticanului. E de înțeles că conducerea Bisericii putea contesta autenticitatea viziunii Faustinei. În definitiv, a conduce investigații despre presupuse fenomene supranaturale care îi afectează pe credincioși e una dintre îndatoririle Vaticanului. Totuși, în anii de după moartea Faustinei, unii din Biserică i-au ridiculizat și denigrat pe cei care păreau, citez: „amăgiți de acea mistică nebună”. Timp de aproape 20 de ani, mesajul Milostivirii Divine a rămas sub un nor întunecat de îndoială și suspiciune. Chiar și pr. Sopoćko, care a întreținut focul Milostivirii Divine în orice fel posibil, a ajuns să moară în timp ce interdicția era încă în vigoare.

Dar așa cum am văzut deja, Dumnezeu nu urma să lase mesajul și devoțiunea Milostivirii Divine să moară. Așa că a folosit unul dintre instrumentele Sale încercate și testate: poporul polonez. Așa cum am văzut, poporul din Polonia e un grup tenace când e vorba de credința lor. Ei bine, după ce Vaticanul a anunțat interzicerea, laicii l-au asaltat pe Arhiepiscopul Arhidiecezei sr. Faustina, Cracovia, cu plângeri. La 22 august 1965, acel Arhiepiscop, un bărbat pe nume Karol Wojtyła a scris următoarele despre cauza laicilor polonezi: „Mă bombardează cu solicitări de a începe procesul”. Prin proces se referea la pașii necesari pregătirii pentru beatificarea și într-un final canonizarea sr. Faustina. Pentru că așa mulți erau convinși de sfințenia Faustinei și de autenticitatea mesajului ei, acesta a fost un mod în care căutau să redeschidă discuția. De fapt, Wojtyła nu avea nevoie de multe imbolduri din partea laicilor. Spun aceasta pentru că tocmai se întâlnise cu pr. Sopoćko în ziua precedentă și se hotărâse deja să pornească procesul de beatificare.

După sub o lună, Wojtyła era în Roma pentru ultima sesiune a Conciliului Vatican II, și ieșind din Bazilica San Pietro, a vorbit un vechi prieten personal și colaborator apropiat, Mons. Andrzej Deskur. Întrebarea sâcâitoare din inimile amândurora era dacă puteau sau nu să introducă procesul de beatificare a Faustinei în timp ce interzicerea lucrării ei încă era în vigoare. Deodată, cei doi l-au văzut pe Cardinalul Ottaviani, prefectul Sfântului Oficiu, care cunoștea foarte bine problema Faustinei. De fapt, dintre toți oamenii, el știa cel mai bine cum să se procedeze. Cei doi s-au apropiat de Cardinal și l-au întrebat cum să înainteze cauza Faustinei, presupunând, probabil, că se va opune. Surprinzător, Ottaviani a răspuns: „Cum? Încă nu ați început procesul? Grăbiți-vă și începeți-l înainte să moară martorii.” Și aceasta a fost toată încurajarea de care avea nevoie Wojtyła. Luna următoare, în Cracovia, în 21 octombrie 1965, Wojtyła a început procesul informativ privind viața și virtuțile sr. Faustina Kowalska. Acolo l-a delegat pe Episcopul său auxiliar, Julian Groblicki, să supravegheze ancheta asupra vieții Faustinei înainte de a putea fi luată în considerare pentru beatificare. Și din acea zi, sr. Faustina a primit titlul de slujitoare a lui Dumnezeu.

După mai puțin de doi ani, în iunie 1967, Arhiepiscopul Wojtyła a devenit Cardinalul Wojtyła. În același an, a încheiat procesul informativ despre sr. Faustina și, în câteva luni de la revizuirea rapoartelor, Vaticanul a deschis oficial procesul de beatificare a Faustinei. Pentru acest proces, mii de pagini de documente despre sr. Faustina au fost scrise și trimise la Roma. Și prin acel efort, oficialii de la Vatican au cunoscut-o mult mai bine pe Faustina. De asemenea, erorile din traducerile lucrării ei au ieșit curând la iveală. În sfârșit, la 15 aprilie 1978, Sfânta Congregație pentru Canonizarea Sfinților a emis o nouă înștiințare, de anulare a interdicției din 1959. La mai puțin la șase luni de la emiterea acelui document important Cardinalul Arhiepiscop Karol Wojtyła, care lucrase atât de mult în spatele scenei pentru ridicarea interdicției asupra mesajului Milostivirii Divine, a fost ales Papa Ioan Paul al II-lea. Și odată cu alegerea sa, punctul culminant al profeției sr. Faustina a început să se împlinească. „Va veni o vreme când această lucrare, pe care Dumnezeu o cere foarte mult, va părea pe deplin anulată. Și atunci Dumnezeu va acționa cu mare putere, ceea ce va da dovada autenticității ei. Va fi o nouă splendoare pentru Biserică.”