Lupta rugăciunii

pr. Mike Schmitz

Bazându-se pe înțelepciunea sfinților, pr. Mike explică de ce rugăciunea trebuie să fie în centrul vieților noastre, oferind anumite idei despre cum să facem aceasta, în special atunci când suntem distrași.

Traducere: Cristofori. Dacă subtitrarea nu apare, activați-o.

Durată: 6 min 46 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul
Etichete: *

Voi încerca din nou. E tot puțin cam întunecat, dar rezolv după. Cât de repede pot. Ok.

LUPTA RUGĂCIUNII

Salut! Sunt pr. Mike Schmitz și suntem la Ascension Presents. Anumite lucruri în viață sunt opționale, nu? Nu sunt necesare, nu sunt obligatorii Sunt cam așa: „Da, dacă vrei să o faci, dă-i drumul! Dacă nu vrei să faci, nici o problemă!” Sunt și unele lucruri complet ne-opționale, precum aerul și apa, mâncarea și somnul și… aceste lucruri bune din viață de care avem absolută nevoie încât nu pot spune: „Nah, sunt bine, nu am nevoie de asta”, iar apoi să te aștepți să trăiești. Rugăciunea se numără între aceste lucruri în viața creștinului, a celui ce îl urmează pe Isus.

Mulți tratăm rugăciunea ca și cum ar fi opțională: „Da, e ceva ce voi face când voi avea mai mult timp. E ceva ce voi face dacă îi dau de capăt. E ceva ce voi face când mă pensionez și nu o să mai am nimic de făcut. Apoi privim la noi înșine și ne mirăm: „Stai! De ce nu am mai multă viață, mai multă bucurie în viața mea? De ce nu sunt mai fericit? De ce nu sunt mai aproape de Dumnezeu? Pentru că am tratat rugăciunea ca și cum ar fi opțională când de fapt este absolut esențială.

Dacă înțelegem aceasta, atunci vom putea înțelege și următorul lucru. Și anume că dacă te decizi că te vei dedica cu adevărat și nu vei mai trata rugăciunea ca opțională, ci ca absolut esențială, trebuie să te pregătești pentru luptă. De fapt, secțiunea mea preferată din Catehism, pe tema rugăciunii, e numită „Lupta rugăciunii”. Și spune așa: „Rugăciunea este un dar al harului care cere un răspuns hotărât din partea noastră”. Rugăciunea e mereu un dar al harului. Mereu Dumnezeu o inițiază. Nu noi gândim așa: „Hei, Doamne, pot avea atenția Ta?” El e cel ce încearcă să ne atragă atenția. Rugăciunea e deci mereu un dar al harului. Dumnezeu e mereu Cel care acționează primul. Dar presupune și un răspuns hotărât din partea noastră. Trebuie să răspundem deci. Și continuă: „Ea presupune întotdeauna efort.” Rugăciunea presupune întotdeauna efort.

De fapt, când eram copil, când am venit la Isus, m-am convertit la Cristos în jurul vârstei de 15-16 ani, și părinții meu aveau aceste cărți în casă despre sfinți și acești sfinți, se spunea, mergeau la rugăciune în fața Euharistiei, iar orele le simțeau ca pe câteva minute. Mi-am zis: „Așa voi face”. Am mers cu bicicleta la biserica catolică și am mers în fața tabernacolului, rugându-mă în prezența Domnului. Efectul a fost pe dos: doar câteva minute le-am simțit ca ore. Mi-am zis: „Ce se întâmplă? Este atât de greu.” Dar iată, Biserica spune: „Da, Scriptura, viețile sfinților și chiar și viața lui Isus ne arată că rugăciunea este o luptă.”

Atunci apare această întrebare în Catehism: „O luptă împotriva cui?” și Catehismul dă două răspunsuri imediate: Se spune: „împotriva noastră și împotriva șiretlicurilor Ispititorului care va face tot ce poate pentru a ne împiedica de la uniunea cu Dumnezeu.” Nu e adevărat? Dumnezeu te invită să te rogi, mă invită să mă rog și îmi vin în minte o mie de lucruri pe care trebuie să le fac, care sunt „mai importante” decât rugăciunea. Mă gândesc la zeci de alte lucruri ce le-aș putea face acum, așa că poate mă rog mai încolo… dar nu o mai facem. Rugăciunea e, în primul rând, o luptă împotriva noastră și chiar și când ajungem la rugăciune avem acest conflict: „Vreau să fiu auzit cum vreau eu să fiu auzit. Vreau să obțin ceea ce eu vreau, ca răspuns de la Domnul.” Rugăciunea e mereu o luptă împotriva noastră și a Satanei. Gândește-te: Satana îl urăște pe Dumnezeu și tot ceea ce iubește Dumnezeu. Tu ești unul pe care Dumnezeu îl iubește. Și cu cât te rogi mai mult, cu atât vei fi mai aproape de Cel ce te iubește. Satana nu dorește să se întâmple așa ceva, așa că și atunci când suntem în rugăciune…

Să zicem că ați trecut peste această luptă de a vă ruga. Vine o altă luptă: pe care o tratez acum, în a doua jumătate a clipului, e distragerea atenției, căci fiecare dintre noi a experimentat distragerea în rugăciune. De aceea invit mereu oamenii: când intri în rugăciune să ai ceva pe ce să te concentrezi, fie că e o imagine – un crucifix, o icoană -, fie că sunt cuvintele Scripturii, sau cuvintele unor scrieri ale unui sfânt sau ale Bisericii. Deci fie ceva frumos, fie ceva adevărat care îți vorbește și îți menține atenția. Îl lași să vorbească creierului și inimii tale, și vorbești cu Dumnezeu despre aceasta. Desigur, ce se va întâmpla e că vei fi distras. Deci vorbim cu Dumnezeu, tot vorbim, și deodată am deviat în altă parte. Ce fac cei mai mulți când au fost distrași e să reacționeze ca un șofer începător pe un drum alunecos. Un începător, pe un drum alunecos, începe să corecteze exagerat direcția, și deci corectează direcția pentru că se panichează și ajunge în centru, dar apoi tot alunecă…

O sfântă, cred că Tereza de Lisieux sau Tereza de Avila, una din ele, a spus: Dacă vă dați seama că ați fost distrași recunoașteți cu calm aceasta: „Oh, mi-a fost distrasă atenția!” și apoi întoarceți-vă atenția încet la Domnul. De aceea e bine să aveți acel focus. E bine să avem acea imagine sau acele cuvinte care vă conducă mintea la frumusețe și la adevăr, și mai departe la Domnul. Și s-ar putea întâmpla să fiți distrași din nou și din nou. Cred că Tereza de Lisieux spunea că era în momente de rugăciune și era distrasă de mii de ori, și de fiecare dată recunoștea cu calm că fusese distrasă și își reorienta apoi atenția la Domnul.

Încă un lucru: dacă ești distras tot de același lucru, să zicem că încerci să citești Ioan 11, despre Isus înviindu-l pe Lazăr din morți, dar mintea și inima ta tot revin la o ceartă avută cu cineva la serviciu. Ai strâns mânie în inima ta și tot revii la ea… Ei bine, ce trebuie să faci e să spui: „Bine, am înțeles. Tot revin la această problemă, Doamne, așa că mă voi ocupa de ea. Voi lua această mânie ce o simt și o voi aduce înaintea Ta. Ea va fi acum conținutul rugăciunii mele.” Poate ai o mare durere ce te tot distrage. Mintea sau inima continuă să se întoarcă la ea. „Bine, mă voi ocupa de această durere și acum, Doamne, o să vorbesc cu Tine despre ea.” Căci s-ar putea ca tu să vrei să te rogi pentru ceva anume, dar Domnul să te conducă să te rogi legat de acea mânie. Să te rogi legat de acea durere, sau de acea bucurie… Dacă atenția tot revine la un anume lucru, ocupă-te de el, vorbește cu Domnul despre acest lucru, căci ce vrea Domnul mai mult ca orice e nu să vorbești doar despre Scriptură, doar despre imagine, doar despre El, ci vrea și să îi descoperi ce e în inima ta, chiar dacă e vorba de tristețe sau furie sau pofte sau orice găsești acolo.

Rugăciunea e o luptă, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, e o luptă la care te invită. E harul Lui și, din nou, cu ajutorul Lui, e o luptă pe care El o va câștiga în tine. Nu e opțională, e esențială această bătălie. Din partea Ascension Presents, sunt pr. Mike. Dumnezeu să vă binecuvânteze!