Metanoia - Moarte și viață

pr. Dave Pivonka

 

Episodul 3 din seria „Metanoia. O călătorie cu Cristos spre convertire”, prezentată de pr. Dave Pivonka TOR.

Există un paradox în viața unui creștin: pentru a trăi, trebuie să mori. Dacă cineva speră să ajungă mare, trebuie să fie mai întâi mic. Isus spune dintru început că dacă oamenii doresc să îl urmeze, trebuie să se lepede de sine și să își ia crucile. Mortificarea, dificultățile, crucile și suferințele fac parte din viața creștină. Nu sunt opționale. Într-o lume a extravaganțelor, a alege mai puțin sau a te lipsi de una sau alta este contra mentalității actuale, dar a fi creștin a însemnat mereu a merge împotriva curentului.

Data originală a clipului: 17 februarie 2020. Seria integrală (subtitrată în engleză și spaniolă) se găsește pe WildGoose.tv.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Oana și Radu C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 31 min 19 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube

[etichete]

În capitolul 9 din Luca, Isus spune: „Dacă cineva dorește să vină după Mine, să se lepede pe sine, să își ia crucea în fiecare zi și să mă urmeze. Căci cine vrea să își salveze viața o va pierde, cine însă își va pierde viața pentru Mine acela o va salva. Ce îi folosește omului dacă a câștigat lumea întreagă, dar se pierde sau se ruinează pe sine?” Aș zice că Isus ar fi făcut bine să aibă un responsabil pentru relațiile publice. Cineva cu care să se consulte și să spună: „Ok. Cum vor primi aceasta? Ce vor gândi oamenii despre aceasta? Cum va merge aceasta?” Și totuși, Isus nu a fost deloc preocupat de așa ceva. Îmi place la acest text că Isus e absolut cinstit, absolut clar cu noi: ce se va întâmpla dacă îl vom urma. E problema cu care trebuie să ne luptăm, problema cu care tu trebuie să te lupți, dacă îl vei urma.

METANOIA
O călătorie cu Cristos spre convertire
Episodul 3. Moarte și viață

– L-am văzut în mintea mea, pe Cristos, chiar în fața mea, mă gândeam la Domnul, mă gândeam… și era chiar în fața mea, dar era pe cruce. Și atunci am simțit cu adevărat că îmi spunea: „Uite, trebuie să iei o decizie. Fie vii cu Mine, fie nu.” Și a spus: „Pentru că Eu plec. Dacă mă vei urma, fă-o.” Și pe când mă gândeam așa, imaginea lui Isus se îndepărta tot mai mult și mai mult și mai mult, și mi-am dat seama că acesta e un moment de criză în care chiar trebuie să mă decid să iau lucrurile în serios. Și în acel moment, mi-am luat angajamentul ferm să fac aceasta.

Isus spune: „Dacă vrei să mă urmezi…” Cred că toți trebuie să ne rugăm și să ne luptăm cu această întrebare, și să putem veni cu răspunsul la „Vrem să îl urmăm?” Vrem să îi dăm Domnului domnia peste viața noastră, să îi dăm controlul, ca să nu mai trăim pentru noi înșine, ci „Da, Doamne, voi trăi pentru Tine”. Ideea e că Domnul ne iubește cu desăvârșire și ne permite cu desăvârșire să fim liberi. El spune: „Dacă vrei să mă urmezi…” E alegerea ta, e alegerea mea. El spune: „Depinde de tine”. Nu mă va forța să îl urmez. Nu mă va forța să pășesc pe urmele Lui. El spune: „Dacă vrei să mă urmezi…” Următorul lucru spus de Isus, – cred e că important să ne rugăm și reflectăm – spune: „Dacă vrei să mă urmezi, leapădă-te de tine însuți.” Și eu răspund: „Bine, da, Doamne, da, vreau să te urmez. Ce trebuie să fac?” „Dacă vrei să mă urmezi, leapădă-te de tine însuți.”

– Lepădarea de sine e cu siguranță nucleul convertirii. Fiecare întâlnire cu Isus e mereu o întâlnire ce va implica o oarecare lepădare de sine. Adică atinge fiecare aspect al vieții unei persoane.

– Când vorbim de lepădarea de sine, tindem să ne concentrăm pe mâncare și pe alte tipuri de plăceri, chiar și plăceri senzuale etc. dar implică, de asemenea a lua decizii zilnice care sunt în conformitate cu voia lui Dumnezeu și aceasta îi va fi pe plac și va promova Împărăția lui Dumnezeu. Mă gândesc la mine însumi: ca Episcop auxiliar, am multe alte roluri, și astfel sunt multe presiuni asupra timpului meu și sunt momente în care vreau să vin acasă și doar să mă așez la televizor și poate să văd un film… și mă gândesc că aceasta mă va relaxa, mă va recrea. Iar după ce urmăresc un meci de hochei și meciul a fost groaznic, îmi dau seama că am irosit două ore sau cât o fi. Și aș fi putut ca în acel timp… nu am petrecut mai mult timp în rugăciune, aș fi putut petrece acel timp conversând cu Domnul și să fiu înnoit, recreat și mângâiat, și să duc toate aceste lucruri ce mă apasă poate pe inimă, la El.

Îmi place un citat din Padre Pio. El spune că aceasta e bătălia vieții spirituale: să învățăm să murim față de noi înșine. Să fiu sincer, dacă ar fi să mă gândesc la majoritatea prostiilor, de multe ori lucruri păcătoase, pe care le-am făcut, e pentru că nu am reușit să mă lepăd pe mine însumi, pentru că o patimă din acel moment, o dorință din acel moment – am cedat în fața ei și nu am fost în stare să mă controlez sau să mă lepăd pe mine însumi. Se pare că trebuie să ne luptăm cu adevărat cu acestea. Și toată această idee de lepădare de sine în lumea noastră sună atât de nebunește că tot ce spune lumea e: „Ia, adună cât poți mai mult”. Trăim într-o lume cu incredibil de multe opțiuni. Am fost într-o alimentară recent, doar căutam unt de arahide, și cred că erau cca 25 de opțiuni diferite pentru untul de arahide. Într-o astfel de lume, de supra-dimensiuni și lăcomie cu 50.000 de feluri de apă minerală, Domnul spune de fapt: „Leapădă-te de tine însuți!”

E ceva aproape arhaic: a existat o vreme, poate a părinților și bunicilor mei, când ideea lepădării de sine, ideea postului și abstinenței era ceva ce predomina mai mult în viețile lor, dar mi-e teamă că am pierdut simțul lepădării de noi înșine. Acum totul se învârte în jurul consumului și adunatului. Un lucru simplu precum să nu mănânci carne vineri… Întregul fenomen al meniului cu file de pește de la McDonald’s a fost pentru că trebuiau să găsească un mod de a-i servi pe catolici, căci nimeni nu cumpăra burgeri vinerea. Dar un lucru simplu ca acesta… am pierdut orice simț al postului, am pierdut orice simț al lepădării de sine. Nu știu, poate pentru că pe când eram mic cu familia posteam în perioada Triduumului, dar postul a fost ceva important pentru mine mult timp, iar ca adolescent alegeam să postesc din Joia Sfântă până la Vigilia (de Paști). Și e ceva grozav în aceasta, ca adolescent era chiar grozav. Ziceam: „Nu voi mânca nimic, voi lua doar pâine”, dar sincer cred că e ceva ce s-a pierdut, acel har și acea frumusețe care se află în aceasta.