Momentul Poloniei à la David și Goliat

Adoptarea oficială a creștinismului catolic, odată cu Botezul regelui Mieszko, în 966, reprezintă cel mai important eveniment din istoria Poloniei. Înainte de acel Botez, Polonia păgână fusese în pericol de a fi cucerită și absorbită de vecinul ei german saxon din vest: Sfântul Imperiu Roman. Dar după Botez, împăratul roman nu a mai avut o scuză religioasă pentru a invada și converti Polonia. Polonia nou încreștinată era așadar în siguranță, cel puțin pentru o vreme. De fapt, doi ani mai târziu, în 968, norocul Poloniei a crescut. Spun aceasta pentru că Papa Ioan al XIII-lea a numit un preot ne-german pentru a fi primul Episcop al Poloniei, cu sediul în orașul polonez Poznan. Aceasta a fost o mare susținere a cursului pe care se afla Polonia, dar a supărat Episcopii germani, mai ales că era aproape Arhidieceza germană de Magdeburg. Dar nu doar Episcopii germani au fost supărați. Mulți laici germani s-au supărat că mica Polonie era acum, atât politic cât și ecleziastic, independentă de ei. Nu e deci surprinzător că în 972, conducătorul unei provincii de graniță a Imperiului German a decis să atace Polonia. Ceea ce e surprinzător e nu numai faptul că Polonia a respins atacul, ci că apoi Polonia a contraatacat și a pus stăpânire pe pământ german. Și mai surprinzător a fost că împăratul german de atunci, Otto I, a susținut victoria și a confirmat independența Poloniei mai târziu în acel an.

Al doilea mod în care Dumnezeu a folosit Polonia să salveze lumea creștină este cunoscut ca miracolul de pe Vistula. Vă amintiți că statul polonez fusese șters din hărți de trei țări: Germania, Austria și Rusia. După una dintre divizări, Frederick, numit cel Mare, al Germaniei, protestant, a glumit că tocmai s-a împărtășit din trupul euharistic al Poloniei. Apoi el și puterile divizatoare au persecutat polonezii și pământurile lor proaspăt luate. Chiar și Austria catolică, aceeași Austria pe care Polonia o ajutase înainte salvând Viena, și acea țară s-a alăturat persecuției. În ciuda tuturor acelor nedreptăți și datorită credinței lor, speranța încă ardea în inimile poporului polonez și identitatea lor națională a rămas puternică. Erau convinși că într-o zi vor fi din nou un stat independent. Ei bine, așa cum am menționat înainte, statul polonez a renăscut 123 de ani mai târziu, când primul război mondial s-a încheiat.

Dar menținerea independenței nu urma să fie ușoară. Odată cu căderea Germaniei și a aliaților săi după primul război mondial, Frontul de Est al Germaniei, care includea Polonia, a căzut într-un conflict după altul. La început, erau doar mici dispute între multitudinea de grupuri etnice din regiune. Dar apoi un uriaș a apărut brusc din Rusia, o armată masivă de un milion de oameni. Acea armată, cunoscută ca Armata Roșie sovietică, s-a format după revoluția comunistă din 1917. Și cu o astfel de armată, liderii acelei revoluții erau hotărâți să își răspândească ideologia atee spre vest. Calea lor spre dominația mondială străbătea Polonia. Dar aceasta nu părea a fi o problemă. La urma urmei, ce ar putea face o țară așa fragilă și tânără în fața unei armate așa masive? Așadar în martie 1920, Înaltul Comandament Sovietic a ordonat o ofensivă occidentală masivă împotriva Poloniei. La început, comandantul polonez, mareșalul Józef Piłsudski, a ținut piept ofensivei prin mai multe manevre anticipative abile. Dar lucrurile s-au schimbat în vară, când Armata Roșie a străpuns liniile poloneze.

Încurajate de succes, ordinele Armatei Roșii primite de la Moscova exclamau: „Spre vest! Peste cadavrul Poloniei e drumul către conflagrația mondială.” Și astfel Armata Roșie s-a îndreptat direct spre capitala Polonei, Varșovia. La începutul lunii august, cinci armate ale sovieticilor se apropiau de Varșovia. Între timp, Piłsudski lucra din greu pentru a implementa un plan pentru un îndrăzneț și complex contraatac din sud, care necesita ca apărarea fragilă a Varșoviei să se mențină ferm. Deși depășită numeric 4 la 1, Varșovia a rezistat unui asalt rusesc direct. Între timp, forțele lui Piłsudski au început să flancheze, să încercuiască și să înfrângă Armata Roșie, luând prizonieri 100.000 de ruși, în timp ce alți sute de mii au fugit spre est în panică.

Așadar polonezii reușiseră un miracol à la David și Goliat, miracolul pe Vistula, prin înfrângerea masivei Armate Roșii. În săptămânile care au urmat, Piłsudski a presat pe avantajul lui și i-a forțat pe ruși să caute pacea. La mijlocul lunii octombrie, războiul sovieto-polonez se încheiase, împreună cu planurile imediate ale sovieticilor de dominare a lumii. Ambasadorul britanic din Berlin a surprins semnificația istorică a acelui moment când a scris următoarele: „Dacă polonezii ar fi pierdut, nu numai că creștinismul ar fi experimentat un regres periculos, ci însăși existența civilizației occidentale ar fi fost în pericol”. Pentru a doua oară, deci, Domnul a folosit Polonia pentru a salva Europa creștină și o va face din nou. Dar deocamdată, aș dori să închei cu o parte dintr-o poezie a poetului polonez Juliusz Słowacki, scrisă în timpul întunericului trist care a acoperit Polonia în sec. XVIII: „În mijlocul gâlcevii zgomotoase, Dumnezeu sună din gongul Său. Iată-l pe Papa slav, noul vostru conducător. Faceți loc, aplaudați.” Pe cât de puțin probabil ar fi părut la vremea respectivă, Dumnezeu a ales în cele din urmă un Papă slav. Și acest Papă avea să devină figura centrală a celei de-a doua cea mai minunată poveste spusă vreodată.