Natura esențială a învierii

Brant Pitre

Nu poți să fii creștin și să ai îndoieli despre înviere sau să negi învierea, fie a lui Cristos, fie a noastră, de la sfârșitul timpului – toate fac parte dintr-un întreg. Secvență publicată de CatholicProductions.com (corespunzând la duminica a VI-a de peste an, anul C) și tradusă de Ioan Moldovan.

Durată: 10 min 40 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube originalul

Etichete: *

NATURA ESENȚIALĂ A ÎNVIERII
(fragment din Lecturile liturgice explicate)

Când Paul spune: „dacă se vestește că Cristos a înviat din morți”, face aluzie la tradiția pe care tocmai a menționat-o mai devreme, în cap. 15: Evanghelia, Vestea cea Bună pe care a primit-o și a transmis-o corintenilor, că Cristos a murit, că a fost îngropat și că a înviat a treia zi, după Scripturi. Ce face Paul așadar este să înceapă de la credința fundamentală a Învierii trupești a lui Isus în a treia zi – pe care, se pare, corintenii o acceptă. Ei nu par să aibă o problemă cu Învierea lui Cristos din morți. Acceptă că aceasta este vestită, că este parte a tradiției apostolice. Totuși, câțiva dintre ei se pare că spun că nu există înviere a morților, adică neagă învierea finală a tot restului omenirii în ziua de pe urmă. Poate părea deci puțin straniu, dar putem înțelege aceasta din câteva perspective.

În primul rând: amintiți-vă că Paul scrie Scrisoarea către Corinteni în mare parte unor oameni care erau foști păgâni. Așadar, în lumea păgână erau multe viziuni diferite despre viața de apoi, despre ceea ce se întâmplă după ce o persoană moare. Majoritatea – deși nu poți spune un singur lucru despre păgânism, este foarte divers. Majoritatea tindeau să vadă moartea ca evadarea sufletului sau a spiritului din trup, un fel de eliberare a sufletului de trup. Era de fapt o străveche expresie păgână greacă ce spunea: soma sema – trupul este un mormânt. E așadar o viziune foarte negativă despre trupul uman și dacă exista cumva o viziune despre „mântuire” – deși e exagerat să iei un termen evreiesc și să îl aplici gândirii păgâne – se referea la faptul că sufletul ar scăpa din trup.

Așadar, în contrast, ideea evreiască a unui trup înviat, a unui suflet sau spirit reunit cu trupul și că mântuirea consta în esență în acea reunificare a trupului cu sufletul, astfel ca trupul și sufletul să trăiască veșnic, într-o creație restaurată, într-un univers restaurat, ca în Isaia, cap. 26; 64-66 – această idee era foarte străină de viziunea păgână, de înțelegerea păgână despre viața de apoi. Deci, deși unii se pare că puteau înțelege ideea că Isus a fost înviat din morți – căci e divin, e Fiul lui Dumnezeu, genul acesta de lucruri – aveau probleme cu ideea că alte ființe umane, restul omenirii, Biserica, înșiși corintenii vor fi, într-o zi, înviați din morți. Ei negau așadar acel adevăr de credință.

Astfel, Paul răspunde la acea îndoială, argumentându-le mergând de la Învierea lui Cristos la învierea lor. Iar în acest caz e puțin nefericit – poate foarte nefericit – faptul că lecționarul sare peste versetele intermediare, de la 12 la 16, căci acolo aduce acel argument. Așadar, le voi aduce în discuție, ca să înțelegeți clar cum decurge. Deci la început, când Paul spune: „cum spun unii dintre voi că nu există înviere din morți?”, în v. 13, care nu este în lecționar, dar există în 1Corinteni, spune aceasta: „Iar dacă nu există înviere din morți, nici Cristos nu a înviat. Însă dacă Cristos nu a înviat, zadarnică este predica noastră și zadarnică este credința voastră. Iar noi suntem găsiți martori falși ai lui Dumnezeu pentru că dăm mărturie împotriva lui Dumnezeu, că l-a înviat pe Cristos, pe care nu l-a înviat, de vreme ce morții nu învie.”

În regulă. Să ne oprim aici. Observați că e mai clar. Logica e puțin mai limpede aici, în versetele intermediare. El spune că dacă nu există înviere a morților – adică a tuturor morților – atunci aceasta înseamnă că Cristos nu înviat. Iar dacă Cristos nu a înviat, atunci credința voastră este zadarnică. Și Evanghelia nu este adevărată. Deci argumentează mergând înapoi de la sfârșitul timpului la Duminica Paștelui, pentru a susține cazul propriei noastre învieri. Și cred că merită să ne oprim pentru a sublinia că nu trebuie să fii un corintean fost păgân pentru a avea îndoieli despre învierea noastră cu trupul la sfârșitul timpului. Am observat de-a lungul multor ani ca profesor, până acum, că în timp ce studenții sunt adesea foarte clari cu privire la Învierea trupească a lui Isus, când vine vorba de învierea noastră la sfârșitul timpului, adesea par puțin mai confuzi.

Există o tendință, în special în creștinătatea apuseană, de a reduce viața veșnică la nemurirea sufletului și la viziunea beatifică. Și chiar dacă e desigur adevărat că, în Noul Testament și în tradiția catolică, sufletele celor drepți care ajung în rai experimentează mântuirea și bucuria viziunii beatifice chiar și ca suflete, chiar dacă încă nu au trupurile lor, e la fel de important să ne amintim că tot conform Noului Testament și tradiției catolice, sufletele din rai care îl văd pe Dumnezeu față către față acum încă așteaptă reunificarea trupurilor lor cu sufletele lor la sfârșitul timpului, la învierea finală a morților. Acesta este unul dintre articolele de credință din Crez: „Cred în învierea morților și viața veacului ce va veni.” E această extraordinară înviere ce trebuie să aibă loc în ziua de apoi.

Cu aceasta aveau probleme corintenii și de aceea Paul folosește Învierea cu trupul a lui Cristos pentru argumenta în favoarea, a-i conduce logic, pas cu pas, la adevărul propriei lor învieri. Căci el spune aici – și aici lecționarul reia: „Dacă morții [la sfârșitul timpului] nu învie, nici Cristos [la mijlocul timpului] nu a înviat, iar dacă Cristos [la mijlocul timpului] nu a înviat [și aici este cheia] credința voastră este zadarnică și voi sunteți încă în păcatele voastre.” Deci el încearcă să îi ajute să vadă că atunci când negi un adevăr de credință – ca învierea morților la sfârșitul timpului – aceasta afectează de fapt celelalte adevăruri de credință – ca Învierea cu trupul a lui Isus.

Și cu siguranță, în experiența mea de-a lungul anilor, de câte ori întâlnesc studenți sau discut cu persoane care nu cred în învierea cu trupul a morților la sfârșitul timpului, sau au îndoieli, dacă insistați, adesea veți afla că înțelegerea lor privind Învierea lui Cristos e slabă. Uneori o privesc ca pe un fel de înviere spirituală, sau nu vor fi foarte clari cu privire la natura trupească a Învierii Lui. Și viceversa: dacă spiritualizezi Învierea lui Cristos din Duminica Paștelui, acest fapt va ajunge să afecteze felul în care înțelegi sau conceptualizezi învierea noastră la sfârșitul timpului. Așadar, oamenii adesea renunță la ideea învierii cu trupul a întregii omeniri la sfârșit și vorbesc despre mântuire în termeni pur imateriali, spirituali, fără vreo referință la reunificarea trupului și a sufletului pentru totdeauna într-o nouă creație, un cer nou și un pământ nou.

Așadar, acesta este un pasaj foarte important privind escatologia. Iar Paul spune în esență aici e: dacă negi articolul de credință despre învierea morților ajungi să negi Învierea lui Cristos; dacă negi Învierea lui Cristos, subminezi de fapt însăși credința, pentru că nu ai fost mântuit de păcatele tale. „Dacă Cristos nu a înviat”, spune el, „credința voastră este zadarnică și voi sunteți încă în păcatele voastre.” Și continuă spunând: „Iar cei care au adormit în Cristos [cu alte cuvinte, creștinii care au murit deja] au pierit.” Ceea ce era o viziune păgână larg răspândită, că odată ce mori, s-a sfârșit. Este doar întuneric, gol și neant. Încetezi să exiști. Nu aceasta e viziunea evreiască și cu siguranță nu e cea creștină. Dar așa ar sta lucrurile, spune Paul, dacă învierea morților sau a lui Cristos nu este adevărată.

Așadar, acesta este un foarte puternic argument pentru caracterul esențial, natura esențială a adevărului despre Învierea lui Cristos și învierea noastră cu trupul la sfârșitul timpului. Căci așa cum spune Paul: „Dacă ne-am pus speranța în Cristos numai în viața aceasta, suntem cei mai vrednici de milă dintre toți oamenii”. A fost un faimos biblist iezuit de la începutul sec. XX, pr. Ferdinand Prat – a fost un biblist francez. A scris o carte despre teologia lui Paul și a rezumat aceasta foarte bine. Spune că Paul susține în esență aceasta: „Dacă nu este înviere, atunci creștinismul este o minciună”. Punct. Totul este o minciună, totul este un fals. Nu poți să fii creștin și să ai îndoieli despre înviere sau să negi învierea, a lui Cristos sau de la sfârșitul timpului – fac parte dintr-un întreg. Pentru că esența Veștii celei Bune, cum spune Paul mai înainte în capitol, nu este doar că Cristos a murit pentru păcatele noastre. Nu este doar că a fost înmormântat, ci că a înviat în a treia zi și le-a apărut multora, în trupul Său.

Odată ce Paul termină acel argument retoric, sigur că vrea să încheie nu cu eroarea, ci cu adevărul – e întotdeauna o idee bună. Nu doar îi învățați, îi informați pe oamenii despre ideile greșite, ci spuneți-le care este adevărul. Așadar, el încheie cu adevărul, spunând: „Dar acum, Cristos a înviat din morți, fiind începutul învierii celor adormiți.” Și aici Paul folosește o imagine care ar fi fost cunoscută nu doar evreilor ci și păgânilor…