Noul Ierusalim

NOUL IERUSALIM – NU EXISTĂ MÂNTUIRE ÎN AFARA BISERICII

(fragment din lecturile liturgice explicate)

Dar un alt aspect este simbolismul numărului 12 legat de noul Ierusalim. Observați că aici se spune că cetatea are 12 porți și că la acele porți sunt 12 îngeri, iar pe porți sunt scrise numele celor 12 triburi ale fiilor lui Israel. Gândiți-vă la tribul lui Ruben sau Simeon sau Levi sau Iuda, fiecare dintre aceste porți are numele unui trib, adică al unui fiu al lui Iacob, pe ea. Apoi sunt și cele 12 temelii și este interesant că cele 12 temelii au pe ele nu cele 12 nume ale celor 12 fii ai lui Iacob, ci cele 12 nume ale celor 12 apostoli ai lui Cristos. Deci Petru și Andrei, Iacob și Ioan, Toma, Bartolomeu, toate numele apostolilor, probabil cu includerea aici a lui Matia, care este înlocuitorul lui Iuda. Așadar, ceea ce ne arată Ioan aici – este fascinant – este măsura în care Noul Ierusalim este o imagine a Bisericii, a Bisericii Triumfătoare, a Miresei lui Cristos. Observați că modul în care intrați în Biserică, accesul este prin Vechiul Legământ – sunt cele 12 triburi ale lui Israel. Dar temeliile Bisericii sunt cei 12 apostoli ai Mielului. Așadar, este o imagine foarte puternică pe care o vedem și în alte părți din Apocalips, cu Vechiul și Noul Legământ împreună în Biserică. De exemplu, mai devreme în Apocalips, îi vedeți pe cei 24 de bătrâni având aceste 24 de tronuri și v-ați putea gândi: „Stai! Este numărul 24 semnificativ în Scriptură?” Ei bine, nu în sine, dar atunci când vă amintiți că fiecare 12… de fapt că 12 + 12 = 24, este un simbol al plenitudinii celor neprihăniți nu doar din Noul Legământ, ci și din Vechiul Legământ, care se reunesc în unica Biserică a lui Cristos.

Iar al treilea aspect al noului Ierusalim pe care Ioan îl subliniază – cu adevărat fascinant – este că, spre deosebire de Ierusalimul pământesc, unde centrul cetății era Templul… Chiar și în zilele noastre, oamenii merg la Domul Stâncii. Acolo este acum o moschee musulmană, dar acolo se afla Templul înainte. Și apoi Zidul Plângerii sau Zidul de Vest – acolo au fost pietrele de temelie pentru Templul din Ierusalim, iar acel loc sfânt este încă locul central în orașul pământesc Ierusalim. Ei bine, pentru Ioan, care trebuie să fi făcut pelerinaje la Ierusalimul pământesc și la Templu în special, în timpul vieții sale de evreu, unul dintre lucrurile izbitoare pe care le observă la noul Ierusalim este că nu există acolo Templu. Dacă spui că nu există Templu, primul lucru la care s-ar putea gândi un evreu este că Dumnezeu nu este prezent acolo, nu? Pentru că Templul era locuința lui Dumnezeu. Dar ce face Ioan este să detalieze acest lucru. El spune: „Nu am văzut nici un Templu în cetate, pentru că Templul ei este Domnul Dumnezeu cel Atotputernic și Mielul”. Deci, așa cum Templul pământesc era semnul vizibil al prezenței invizibile a lui Dumnezeu în Ierusalimul pământesc, acum, în Ierusalimul ceresc, în noul Ierusalim, nu mai este nevoie de un semn vizibil al prezenței lui Dumnezeu, deoarece prezența Sa reală este Templul însuși. Așadar, Templul este prezența lui Dumnezeu și a Mielului în acest nou Ierusalim mistic. Așadar, sunt imagini foarte, foarte puternice. Pe de o parte, ai putea spune că există un nou Templu, care e Cristos. Pe de altă parte, ai putea spune că nu există nici un Templu, deoarece Templul era atât un semn al prezenței, dar și o barieră. Era menit să indice spre ceva invizibil, dar în noul Ierusalim, Cristos cel înviat este vizibil și este pe deplin prezent, așa că nu este nevoie de un Templu de piatră sau de un loc din mortar și cărămidă pentru a simboliza prezența invizibilă. Se pot spune mai multe lucruri, dar ajunge pe moment.

În încheiere, vreau să subliniez aici ceva semnificativ în această descriere a noului Ierusalim, și anume relația dintre noul Ierusalim și Biserica apostolică. Să schimbăm puțin cadrul. Este important. Când spun cuvântul „Biserică”, la ce vă gândiți? Mulți oameni se vor gândi în primul rând la instituția pământească a Bisericii. Deci, dacă sunteți catolici, probabil vă gândiți la Biserica Catolică, nu? Comuniunea Episcopilor, totalitatea Episcopilor și credincioșilor în comuniune cu succesorul Sf. Petru. Și este bine. Dacă sunteți dintr-o altă tradiție creștină, poate vă gândiți la Biserica voastră locală, sau chiar… poate sunteți o Biserică națională, nu? Dacă sunteți în tradiția ortodoxă, poate fi Biserica Ortodoxă Rusă. Dar în Scriptură, deși Biserica poate avea diferite manifestări pe pământ, ceea ce descrie Ioan aici este Biserica cerească, sau ceea ce numim uneori Biserica Triumfătoare, care este întruchipată în această viziune a noului Ierusalim. Și ceea ce nu pot să nu observ în timp ce mă uit la aceasta este că temelia Bisericii – deși este, desigur, Cristos, El este piatra de temelie – Apocalipsul arată foarte clar că temelia Bisericii sunt cei 12 apostoli. Deci, de fiecare dată când spunem Crezul, spunem: „Cred într-Una, Sfântă, Catolică și Apostolică Biserică”.

Ce înseamnă aceasta: Apostolică? Nu înseamnă doar că Biserica din care fac parte ajunge la noi de-a lungul istoriei vizibile prin apostoli și succesorii lor. Înseamnă aceasta, dar înseamnă, de asemenea, că Biserica de care aparțin participă într-un mod real la realitatea cerească a noului Ierusalim, care este întemeiat pe 12 pietre de temelie ale celor 12 apostoli; că Biserica participă la realitatea triumfătoare, la realitatea mistică, la realitatea glorioasă a Bisericii cerești invizibile, în care Dumnezeul Treimic sălășluiește, ale cărei porți sunt cele 12 triburi ale Vechiului Legământ și ale cărei temelii sunt cei 12 apostoli ai Noului Legământ. Având în minte acest lucru, doar un ultim punct. Uneori, catolicii sunt criticați de creștinii necatolici pentru că pun prea mult accent pe Biserică. De fapt, uneori, frații și surorile noastre protestante vor spune: „Poate că noi suntem sola Scriptura, dar voi toți sunteți sola Ecclesia. Noi ne concentrăm total pe Biblie, dar voi vă concentrați total pe Biserică, un fel de «numai Biserica»”. Iar răspunsul meu la aceasta ar fi că, într-un sens, acest lucru este adevărat, deoarece dacă ne uităm la Apocalips 21, ce este mântuirea? Care este destinul final al întregii omeniri, dacă nu Biserica? Aceasta este ceea ce descrie Ioan. El descrie cerul nou și pământul nou și noul Ierusalim, care este Biserica Triumfătoare, ca și cum ar fi un unic lucru, pentru că, în cele din urmă, nu există mântuire în afara Bisericii, așa cum nu există mântuire în afara faptului de a fi membru al noului Ierusalim. Când te uiți la noul Ierusalim, ce este acesta dacă nu Biserica? Nu numai că este centrat pe Cristos, pe Miel, ci, de asemenea, este fondat pe cei 12 apostoli. Înseși temeliile noului Ierusalim sunt cei 12 apostoli.

Deci, dacă nu există mântuire în afara Ierusalimului ceresc, atunci rezultă că nu există mântuire în afara Bisericii apostolice, deoarece noul Ierusalim nu este altceva decât Biserica pe care Cristos a întemeiat-o pe cei 12 apostoli. De aceea se spune: „zidul cetății avea 12 temelii, iar pe ele cele 12 nume ale celor 12 apostoli ai Mielului. Cu alte cuvinte, ceea ce cartea Apocalipsului dezvăluie, ceea ce Părinții Bisericii văd aici și ceea ce cartea Apocalipsului dezvăluie este că Biserica nu este doar o instituție pământească; că nici măcar apostolicitatea Bisericii nu este doar o realitate istorică sau o realitate instituțională, ci este o realitate mistică, este o realitate cerească la care Biserica și Papa și Episcopii și credincioșii continuă să participe în timp ce așteptăm venirea finală a lui Cristos în ziua de apoi, când Ierusalimul ceresc și Biserica pământească vor fi unite ca una în acest nou Ierusalim, în această nouă creație, în acest cer nou și acest pământ nou.