Predica Papei Ioan Paul al II-lea despre Sf. Faustina

După ce Karol Wojtyla a fost ales Papă, pe 16 octombrie 1978, Cardinalul Stefan Wyszyński, capul Bisericii din Polonia, i-a spus: „Sarcina noului Papă va fi să conducă Biserica în mileniul al III-lea”. Papa Ioan Paul al II-lea a pus aceste cuvinte în chiar inima sa. La urma urmei, el însuși a văzut cum Wyszyński pregătise Polonia pentru celebrarea în 1966 a 1000 de ani de creștinism polonez, o celebrare ce a dus la o revărsare imensă de har și milostivire pentru întreaga țară. Așadar, cu acea amintire puternică în minte, Papa Ioan Paul a început să vadă că sarcina lui specială este de a pregăti întreaga Biserică pentru un eveniment și mai mare: aniversarea a 2000 de ani de la cel mai important moment din toată istoria, și anume Întruparea Domnului nostru.

Desigur, știm cu toții acea aniversare ca fiind Marele Jubileu al Anului 2000, care, în mintea Papei Ioan Paul ai II-lea, avea să fie un mare an al milostivirii. Cred că momentul cheie al milostivirii în acel an extraordinar a fost pe 30 aprilie 2000, a doua Duminică a Paștelui, Duminica Milostivirii Divine. În acea zi, Papa Ioan Paul al II-lea a canonizat-o pe Sf. Faustina ca prima sfântă a noului mileniu. Și a spus în predica sa: „Prin acest act, intenționez astăzi să transmit acest mesaj celui de-al treilea mileniu”. Despre mesaj vorbea? Desigur, este mesajul iubirii milostive a lui Dumnezeu, un mesaj care îi va ajuta pe toți oamenii să descopere, așa cum a spus el, „adevărata față a lui Dumnezeu”. Altfel spus, e mesajul ce repară imaginea falsă despre Dumnezeu rezultată din păcatul originar, un mesaj care merge în inima școlii încrederii a lui Dumnezeu.

În predica sa, Papa Ioan Paul al II-lea l-a descris ca un mesaj consolator, spunând: „Acest mesaj al Milostivirii Divine se adresează mai ales celor care, afectați de o încercare deosebit de dureroasă sau zdrobiți de greutatea păcatelor pe care le-au comis și-au pierdut orice încredere în viață și sunt tentați să cadă în disperare. Lor li se oferă fața blândă a lui Cristos, acele raze din Inima Lui îi ating și strălucesc asupra lor, încălzindu-i, arătându-le calea și umplându-i de speranță. Câte suflete au fost mângâiate de rugăciunea: «Isuse, mă încred în Tine», pe care Providența a dezvăluit-o prin sr. Faustina. Acest simplu act de abandonare în Isus risipește cei mai groși nori și lasă o rază de lumină să pătrundă în fiecare viață. Isuse, mă încred în Tine.”

Papa Ioan Paul al II-lea și-a încheiat apoi predica adresându-se Sf. Faustina: „Iar tu, Faustina, un dar al lui Dumnezeu pentru timpul nostru, un dar din pământul Poloniei pentru toată Biserica, obține pentru noi o conștientizare a profunzimii Milostivirii Divine. Ajută-ne să avem o experiență vie a ei și să dăm mărturie despre ea printre frații și surorile noastre. Fie ca mesajul tău de lumină și speranță să se răspândească în întreaga lume, astăzi, fixând privirea noastră, cu tine, pe chipul lui Cristos înviat. Să ne însușim rugăciunea ta de abandonare încrezătoare și să spunem cu speranță fermă: «Cristoase Isuse, mă încred în Tine. Isuse, mă încred în Tine.»”

Sf. Faustina pare să fi auzit rugăciunea Papei, nu numai din cer, ci s-ar putea spune chiar în timpul vieții ei. Spun aceasta căci se pare că Faustina a experimentat viziunea mistică a acelei mari Duminici a Milostivirii Divine din anul 2000. Iată ce a scris ea în jurnalul ei: „Brusc, prezența lui Dumnezeu m-a invadat și m-am văzut deodată la Roma. Am luat parte la o celebrare solemnă, simultan aici, în mănăstirea din Cracovia, și la Roma, căci celebrarea era atât de strâns legată de Roma încât, chiar acum când scriu, nu le pot distinge pe cele două. Dar o pun în scris așa cum am văzut-o. Mulțimea era atât de enormă încât nu o puteam cuprinde cu ochii. Aceeași sărbătoare a fost ținută la Roma, într-o biserică frumoasă, și Sfântul Părinte, cu tot clerul, celebra această sărbătoare. Și apoi deodată l-am văzut pe Sf. Petru, care stătea între altar și Sfântul Părinte. Nu am putut auzi ce a spus Sf. Petru, dar am văzut că Sfântul Părinte i-a înțeles cuvintele. Apoi, deodată, am văzut cum cele două raze, așa cum sunt pictate în imagine, au ieșit din Ostie și s-au răspândit peste întreaga lume. Aceasta a durat doar o clipă, dar a părut că a durat toată ziua, și toată ziua a abundat în bucurie.”

„Apoi, deodată, am văzut pe altarul nostru pe Domnul Isus viu, așa cum este înfățișat în icoana Milostivirii Divine. Isus a privit cu multă bunătate și bucurie la Sfântul Părinte, la anumiți preoți și la întreg clerul, și la popor și la congregația noastră. Apoi, într-o clipă, am fost luată să stau lângă Isus. Și am stat la altar, lângă Domnul Isus, și duhul meu a fost umplut de o fericire atât de mare încât nu pot să o înțeleg sau să scriu despre ea. O pace și liniște profundă mi-au inundat sufletul. Isus s-a aplecat spre mine și mi-a spus cu multă bunătate: «Ce dorești, fiica Mea?» Iar eu am răspuns: «Doresc închinare și slavă să fie date Milostivirii Tale». «Deja primesc închinare prin instituirea și celebrarea acestei sărbători. Ce altceva dorești?» M-am uitat apoi la mulțimea imensă care se închina Milostivirii Divine și i-am spus Domnului: «Isuse, binecuvântează-i pe toți cei adunați ca să îți dea slavă și ca să venereze Milostivirea Ta infinită.» Isus a făcut semnul crucii cu mâna Lui și această binecuvântare s-a reflectat în suflete, ca o rază de lumină. Duhul meu era cufundat în iubirea Lui. Sunt nespus de fericită. Sunt fericită cu tot ce îmi dai.”