Ridică-te, ia-ți targa și du-te la casa ta!

Matei 9,6

Vindecarea unui paralizat
Urcându-se în barcă, a trecut dincolo şi a ajuns în cetatea sa. Şi iată că au adus la el un paralizat care zăcea pe o targă. Iar Isus, văzând credinţa lor, a spus paralizatului: „Încrede-te, fiule! Păcatele îţi sunt iertate”. Atunci unii dintre cărturari spuneau între ei: „Acesta spune blasfemii!” Isus, cunoscândgândurile lor, a zis: „De ce gândiţi rău în inimile voastre? Ce este mai uşor să spun: «Păcatele îţi sunt iertate», sau să spun: «Ridică-te şi umblă»? Dar ca să ştiţi că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele pe pământ”, i-a spus paralizatului: „Ridică-te, ia-ţi targa şi du-te la casa ta!” Atunci, ridicându-se, s-a dus acasă. Văzând aceasta, mulţimile au fost cuprinse de teamă şi îl preamăreau pe Dumnezeu, care dă oamenilor o astfel de putere.

Mt 9,1-8 / Duminica 6 după Rusalii

[etichete]

Fii Cristofor!

[share]

Scurtă reflecție

Există paralizie fizică, dar există şi o paralizie spirituală. Când suntem paralizaţi fizic dorim să facem ceva, dar fie mâna fie piciorul nu ne ajută, nu se mişcă. Când suntem paralizaţi spiritual însă, chiar şi a gândi este dificil, şi dacă nu facem nimic, ne pierdem inima. Există dorinţa de a îndeplini porunca lui Cristos, dar totuşi nu putem; ceva este la mijloc, ceva ne blochează. Şi în loc ca în inima noastră să vină Cristos, vine o furtună. Păcatul aduce paralizia spirituală.

Iar păcatul nu înseamnă doar iubirea de bani. Există o serie de faţete ale acestui “diamant negru”: lenea, mândria, vorbirea în deşert, condamnarea, bârfa, mânia, iritarea, cruzimea, necurăţia şi multe altele. Şi cu toţii suferim din cauza păcatului: oricare ar fi acesta, tot păcat este. El duce la slăbirea spiritului, la paralizia spirituală. Să ne analizăm şi să recunoaştem cu sinceritate că şi noi trăim într-o slăbiciune a spiritului, într-o paralizie spirituală. (IPS Andrei Rymarenko)

Alte informații

Citește din timp lecturile de duminică: apostolul și evanghelia. O poți face de exemplu consultând agenda liturgică online.

Agenda liturgică

 

Tehnice

Realizare grafică: Oana C. Cristofor
Data publicării: 30 iulie 2016
ID intern: 00258