Rugăciunea - un dialog intim

Vom intra în acest studiu din seria Lectio divina, despre rugăciune și vom analiza cinci pași simpli pentru rugăciune și vom vedea că rugăciunea este o invitație de la Dumnezeu, că rugăciunea este o invitație la un dialog divin cu Dumnezeu și la o întâlnire cu Dumnezeu. Papa Benedict al XVI-lea, în prima sa enciclică, menționează că creștinismul nu este pur și simplu un crez, ci mai degrabă o întâlnire cu Dumnezeul cel viu. Și această întâlnire are loc mai ales în rugăciune. Într-adevăr, Catehismul Bisericii Catolice vorbește despre rugăciune ca acea întâlnire cu Dumnezeu; suntem invitați la o întâlnire cu Dumnezeu, suntem invitați la intimitate cu Dumnezeu. Provocarea este că majoritatea dintre noi nu simțim că îl întâlnim pe Dumnezeu foarte des sau foarte profund. Majoritatea dintre noi tânjim după intimitate cu Dumnezeu, dar nu am găsit-o încă. Există această metodă străveche în tradiția catolică a rugăciunii, numită lectio divina, și vom vorbi despre această metodă, care sună foarte sofisticat, cu un titlu latin vechi, dar este latină deoarece aceasta era limba Bisericii primare, în Imperiul Roman. Însă acel titlu latin nu ar trebui să ne facă să credem că este o formă foarte dificilă și sofisticată de rugăciune. De fapt, este destul de simplă. Înseamnă „lectură divină”, adică a te ruga cu Scriptura. Vom afla ce ne oferă tradiția, în înțelepciunea Bisericii, despre cum să ne rugăm cu Scriptura și vom vedea că sunt anumiți pași.

Și cred că vom descoperi că dificultățile pe care le avem adesea în rugăciune există pentru că nu știm să ne rugăm așa cum trebuie. Și discipolii l-au întrebat pe Isus: „Doamne, învață-ne să ne rugăm”, în Luca 11. „Doamne, învață-ne să ne rugăm.” Iar Sf. Paul spune, în Romani 8: „Nu știm să rugăm așa cum se cuvine”. Este ceva în care Dumnezeu trebuie să ne conducă și să ne învețe. Și Dumnezeu îl va învăța pe fiecare individ, dar Domnul a învățat Biserica, în înțelepciunea și tradiția ei, cum să se roage. Biserica noastră este ca o Mamă bună și vrea să transmită această tradiție, această înțelepciune pe care sfinții au învățat-o în timpul lor de rugăciune. Prin perseverența lor în rugăciune, sfinții au învățat metode simple pentru a se ruga bine, iar acea tradiție a fost dezvoltată de călugări și călugărițe, de conventuri și mănăstiri, de sfinți, și acea metodă, acele lecții sunt la îndemâna noastră, dacă studiem această tradiție și dacă analizăm ce vrea Biserica să ne ofere în această minunată tradiție a rugăciunii. În aceasta vreau să intrăm, dar vreau să încep cu problema rugăciunii.

Toți știm, ca și creștini, că trebuie să ne rugăm, știm că e una dintre îndatoririle creștine fundamentale: „Trebuie să mă rog”. Cu toate acestea, de multe ori vedem această datorie a rugăciunii ca o obligație care nu e captivantă sau atrăgătoare sau care să inspire. O vedem ca pe ceva de genul: „Știu că trebuie să folosesc ața dentară. Știu că este bine pentru sănătatea mea, dar nu vreau să o fac și nu îmi place să o fac, și sunt foarte ușurat când pot bifa: «Da, am folosit ața dentară. Făcut!»” Puțini dintre noi găsim plăcere în folosirea aței dentare. Probabil chiar foarte puțini dintre noi, într-adevăr. Și adesea creștinii tratează rugăciunea ca pe ața dentară: ceva ce știu că trebuie să facă, ceva ce doresc să bifeze. „E bine pentru mine. Mă bucur că am făcut-o.” Dar ne simțim ușurați când s-a terminat și suntem liberi. Și este păcat, căci rugăciunea trebuie să fie ceva ce dorim profund să facem, în care găsim satisfacție mare, în acea întâlnire de rugăciune, în acel timp de rugăciune.

Rugăciunea trebuie să fie ceva care ne hrănește sufletul și spiritul și care ne întărește pentru viață. Ar trebui să ieșim după rugăciune puternici și încurajați și adesea inspirați. Așa ceva vrea Dumnezeu. Vrea ca noi să ieșim din această întâlnire ca Moise din întâlnirea cu Dumnezeu, cu fața strălucitoare și cu inima înflăcărată. Așa ceva vrea Dumnezeu pentru noi în rugăciune. Și dacă învățăm să ne rugăm cum trebuie, dacă învățăm înțelepciunea rugăciunii, putem avea acea întâlnire. Rugăciunea va putea fi ceva după care tânjim și ceva ce dorim. Rugăciunea trebuie să fie ceea ce spune frumoasa mireasă din Cântarea Cântărilor, în capitolul 3, versetul 1: „L-am căutat pe cel pe care îl iubește sufletul meu”. Și apoi în următoarele versete din Cântarea Cântărilor, în capitolul 3, versetele 1-4, ea repetă acest refren: „L-am căutat pe cel pe care îl iubește sufletul meu”. Rugăciunea este a-l căuta pe Dumnezeu. Este căutarea lui Dumnezeu.

Revenind, problema la această provocare cu care ne confruntăm este: cum ne rugăm? De multe ori, cred că avem idei false despre rugăciune sau schimbăm ordinea pașilor la rugăciune și aceasta face rugăciunea mult mai dificilă decât ar trebui să fie. Prin aceasta vreau să trecem în prima sesiune, prin provocările rugăciunii. Primul lucru despre rugăciune, dacă suntem sinceri, și știu că cel puțin aceasta este marea ispită pentru mine, când privesc înapoi, când am vrut cu adevărat să încep să mă rog… Când aveam 16 ani, l-am întâlnit cu adevărat pe Cristos la o reculegere. Am vrut să încep să mă rog. Am avut câteva momente minunate de rugăciune, dar după acea experiență de la reculegere, m-am întors la viața mea de zi cu zi. M-am putut ruga la reculegere, dar nu mă puteam ruga în viața mea de zi cu zi. Nu știam cum să mă rog. Nu știam de unde să încep. Am căutat și m-am străduit.

Viața mea spirituală era deci cu intermitențe. Când aveam întâlniri săptămânale cu grupul de tineri și cântam cântece religioase, ne adunam împreună și făceam rugăciuni de cerere, mă puteam ruga acolo, cu toată lumea, dar lăsat de capul meu, a doua zi, nu știam ce să fac. Nu mai era muzica religioasă, nu mai era comuniunea de împărtășire a intențiilor și de încurajare. Nu știam cum să mă rog. Și astfel, renunțam la rugăciune. Acea inconsecvență în viața mea de rugăciune, ca adolescent, s-a reflectat apoi în inconsecvența în viața mea spirituală și morală. Aveam aceste momente grozave când eram la reculegere sau cu prietenii mei, care erau evlavioși și doreau să îl urmeze pe Cristos, dar apoi lăsat singur, nu știam ce să fac. Aceasta devine provocarea.