Sămânța de muștar

Următoarea parabolă e poate cea mai cunoscută dintre toate, poate după cea a semănătorului, și anume parabola grăuntelui de muștar. În versetele 31-32 citim aceste cuvinte: «Le-a mai prezentat o parabolă spunând: „Împărăția cerurilor este asemenea cu un grăunte de muștar pe care un om îl ia și îl seamănă în ogorul său. Acesta este mai mic decât toate semințele, însă, crescând, este mai mare decât toate legumele și devine copac, așa încât păsările cerului vin și locuiesc între ramurile lui”.»

Să ne oprim aici un minut. Ce se întâmplă în această parabolă? Ei bine, această parabolă este una surprinzătoare de la bun început. Așadar, primul aspect neobișnuit este chiar primul verset: „Un om ia un grăunte de muștar și îl seamănă în ogorul său”. Dacă studiați puțin grăuntele de muștar și arborele de muștar, în special unele dintre comentariile scrise de exegeți din zilele noastre, descoperiți că arborele de muștar este practic o buruiană. Nu este o plantă de dorit. Nimeni nu face un ogor plin de arbori de muștar pentru a obține o recoltă. Dacă vreți un echivalent vizual, dacă ați văzut vreodată tufișurile rostogolitoare din Vestul american sau din Texas, așa arată și arborele de muștar: e urât, e invaziv. Dacă ajung semințe de muștar pe un ogor sau într-o curte, vor crește și nu veți reuși niciodată să le eliminați.

Deci prima surpriză a acestei parabole este: de ce ar semăna cineva vreodată un grăunte de muștar în ogorul său? Și de ce ar compara Isus așa ceva cu Împărăția lui Dumnezeu? Dar continuă, pentru că spune că grăuntele de muștar este „mai mic decât toate semințele”, ceea ce a adevărat. Era proverbial în iudaismul secolului I d.C. că dacă doreai să spui că ceva e foarte mic, spuneai că e ca un grăunte de muștar. Era ca o imagine proverbială pentru ceva foarte, foarte mărunt. Se spune: „e mai mic decât toate semințele, însă crescând este mai mare decât toate legumele și devine copac”. Ei bine… da și nu. Se transformă într-adevăr într-un fel de tufă mare, dar să o numim copac cam este o exagerare. Ca maximă creștere, un arbore de muștar atinge aproximativ 3 m înălțime. Deci nu prea e genul de copac în care ne-am aștepta ca păsările să vină și să își facă cuib între crengi, sau ceva de acest gen.

Despre ce vorbește Isus aici? Dacă sunteți atenți, folosește de fapt o imagine din Vechiul Testament, dar cumva o răstoarnă. Dacă ne întoarcem de exemplu la profețiile lui Ezechiel 17 sau 31, sau la Daniel 4, adesea, în Vechiul Testament, dacă doreai să descrii o împărăție glorioasă, o comparai cu un copac, deoarece copacii sunt maiestuoși. Puteai spune deci lucruri ca „acest regat este asemenea unui cedru din Liban”. Cedrii din Liban erau niște copaci uriași. Erau minunați, erau superbi. Erau tăiați și se făceau tot felul de produse din lemnul cedrilor din Liban. Templul a fost construit din cedrii din Liban, din acești copaci măreți. Așa că Ezechiel descrie venirea Împărăției lui Dumnezeu, în Ezechiel 17, și spune că va fi asemenea unui cedru frumos din Liban. Deci Isus vorbește aici despre Împărăție, iar publicul Lui, dacă cunoștea Vechiul Testament, se putea aștepta ca El să spună: „Împărăția Cerului e ca un cedru din Liban” sau că este „ca un mare stejar.” Dar în schimb, ce spune El? Este asemenea unei buruieni… Este ca o tufă de muștar. Și ni-i putem imagina scărpinându-se în cap: „Despre ce vorbește tipul acesta? Împărăția Cerului este ca o buruiană, este ca un arbore de muștar? Nu are nici un sens.” Spune: „păsările cerului vin și își fac cuiburi în ramurile lui”. Ei bine, ar putea să își facă cuiburi într-un astfel de copac mic, dar de obicei ne gândim că păsările își fac cuibul în copaci mai glorioși, mai măreți, în acești arbori uriași, precum un stejar sau un cedru sau ceva similar.

Bine. Care este deci mesajul acestei parabole? Înțelesul este chiar clar, dacă ne concentrăm pe întorsătură. Ideea este aceasta: Împărăția începe mărunt și sfârșește măreț, dar nu arată așa cum ne-am aștepta să arate. Arată cumva urât! E ca un ogor cu neghină și grâu. Nu arată așa cum ne-am gândi că ar face Dumnezeu când își va instaura Împărăția. Deci începe mărunt, dar sfârșește măreț. Nu arată cum ne-am aștepta. Dar observați și că arborele și grăuntele de muștar sunt invazive. Cu alte cuvinte, odată semănat, continuă să crească și se răspândește și crește și se răspândește. Aceasta duce cu gândul la imaginea veterotestamentară din Daniel 2, despre Împărăția lui Dumnezeu. Pentru că în Daniel 2, Daniel a avut această viziune a unei împărății care începe ca piatră foarte mică, dar care devine apoi un munte mare care umple întreg pământul. E o enigmă foarte, foarte similară, fiindcă munții s-ar putea transforma în pietre mici în timp, sfărâmându-se, dar pietrele mici nu devin munți. Deci e același tip de ilustrare aici. Isus folosește limbajul profeților pentru a le arăta discipolilor că Împărăția este o realitate misterioasă. Trebuie să mergem dincolo de ce e vizibil, care nu arată cum ne-am aștepta să arate – de exemplu 12 bărbați din Galileea, o mână de pescari și vameși…

Văzută din exterior, nu pare a fi mare lucru, dar dacă îi permitem să prindă rădăcini, va crește și se va extinde și va deveni un mare arbore, astfel încât păsările vor vrea să vină și să își facă cuib în ramurile lui. La ce se referă aceasta? Dacă revenim la Vechiul Testament, Ezechiel 17 și alte cărți din VT, imaginea păsărilor și a albinelor era folosită frecvent ca simbol pentru neamuri. Deci dacă această Împărăție va fi ceva în care păsările cerului vin și își fac cuib, acesta e un simbol al faptului că într-o bună zi, nu doar Israelul, copacul – copacul e folosit pentru Israel în VT, în Isaia, Ezechiel și în alte locuri – ci și neamurile, păsările, animalele vor veni și își vor face casă în ramurile sale. Va fi deci o împărăție universală, formată atât din Israel, cât și din neamuri. Și tocmai așa se întâmplă. Împărăția începe mărunt, foarte mărunt, cu un rabin și 12 tipi din Galileea, și apoi se răspândește și se răspândește pe întreg pământul. Gândiți-vă doar la Biserica Catolică: câți oameni fac parte din ea astăzi? Un miliard de catolici, și aceasta doar acum, nu sunt toți creștinii din întreaga istorie a Bisericii din ultimii 2000 de ani. Așadar această mică sămânță începe cu Isus și cu discipolii și va deveni acest mare copac, care se întinde pe tot pământul.