Sarea pământului

Așadar, lectura este din Matei, capitolul 5, versetele 13-16 – este o Evanghelie mai scurtă în această săptămână. Spune următoarele: «Voi sunteți sarea pământului. Dacă sarea își pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni. Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe munte nu se poate ascunde. Nici nu se aprinde o candelă și se pune sub obroc, ci pe candelabru, ca să lumineze pentru toți cei care sunt în casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să îl glorifice pe Tatăl vostru cel din ceruri!» Sfârșitul Evangheliei.

În regulă, să ne uităm la fiecare dintre aceste imagini în parte. Mai întâi vom începe cu sarea pământului. Ce vrea să spună Isus numindu-și discipolii sarea pământului? În Vechiul Testament, în mai multe locuri – de ex. în Cartea lui Iob 6,6 – sarea e descrisă ca fiind folosită, așa cum o folosim azi, pentru a da gust mâncării. Așadar dacă vrei să dai gust mâncării, vei pune sare în ea. Și dacă nu ai deloc sare, masa va fi fără gust, va fi fadă. Acesta pare clar înțelesul principal aici, căci observați ce spune Isus: „Dacă sarea își pierde gustul, cu ce se va săra?” Cu alte cuvinte, nu mai e bună la nimic, deci putem doar să o aruncăm. Există totuși un șiretlic aici, mulți l-au subliniat, și anume, e foarte simplu, sarea adevărată nu își pierde gustul, nu devine nesărată. Acesta e un exemplu clasic – vom mai întâlni aceasta în Evanghelia lui Matei – de parabolă sau învățătură a lui Isus ce conține ceva neașteptat sau surprinzător sau un șiretlic. Așa cum am văzut cu Fericirile, săptămâna trecută. „Binecuvântați” sau „fericiți sunt cei care plâng”. Ce?! Cum adică? Isus folosește aceasta tot timpul ca să ne capteze atenția, să ne atragă atenția spre un adevăr mai profund pe care încearcă să îl lumineze. Nu vorbește deci despre sarea adevărată – sarea adevărată nu își pierde gustul. Dacă și-ar pierde însă gustul, la ce ar mai folosi? Ar fi lipsită de valoare, și ar merita doar să fie aruncată și călcată în picioare. Ceea ce face deci Isus aici e să indice spre apostoli folosind o metaforă. Ei sunt asemenea sării, sunt chemați dea lumii ceva, să dea un fel de savoare lumii, și dacă nu o au ei înșiși, dacă pierd ei înșiși acel „gust sărat”, nu mai au valoare, nu trăiesc la înălțimea chemării de discipoli ai lui Isus.

Acestea fiind spuse, metafora e destul de neobișnuită, pare puțin ciudată dacă nu îi adăugăm o a doua dimensiune de semnificație. În Vechiul Testament, sarea nu e folosită doar cu referire la a da savoare unei mâncări oarecare. În Cartea Leviticului este specific menționată ca dând savoare unei mâncări anume. Mai exact, jertfelor aduse în Templu. Deci dacă ne întoarcem la Cartea Leviticului capitolul 2, versetul 13, pentru un moment – nu este în lecționar, dar cred că e un element contextual important. În Cartea Leviticului 2,13 se spun următoarele, și citez – descrie cum să pregătești jertfele la sanctuar, se spune: «Orice dar al tău adus ca ofrandă să îl presari cu sare: să nu lipsească sarea legământului Dumnezeului tău de pe ofranda ta! Să pui sare pe toate darurile tale.» E din Levitic 2,13 și regăsim același lucru în alte pasaje din Vechiul Testament. De exemplu, în Cartea Numerilor 18,19, se vorbește despre sarea legământului; în Cartea lui Ezechiel 43,24 se spune că preoții, înainte să aducă o jertfă, o presărau mereu cu sare.

Dacă revenim la Levitic 2,13 și privim contextul de acolo, tipul de jertfă la care se adaugă sare este o jertfă de cereale. Aceasta poate induce în eroare un cititor contemporan, căci când ne gândim la cereale, ne gândim la cerealele de azi pentru micul dejun, gândiți-vă la cerealele voastre preferate, Cini Minis sau Cheerios, oricare ar fi, Cookie Crisp, orice vă place vouă. Evident, nu despre așa ceva vorbește Cartea Leviticului. Jertfa de cereale este o traducere a cuvântului ebraic minchah, care înseamnă literalmente pâine sau grăunțe. Avem deci aceste jertfe de cereale care adesea erau oferite lui Dumnezeu sub forma unei pâini coapte – uneori amestecată cu ulei – și, interesant, adesea oferită pe altar – pâine și vin, așadar ca o jertfă de pâine și vin. Era deci un fel de masă la care participai cu Dumnezeu. Sarea era adăugată la jertfa de cereale pentru a semnifica ospățul legământului dintre tine și Dumnezeu. Acesta este un aspect esențial pentru o jertfă adusă Domnului. „Să pui sare pe toate darurile tale”, se spune în Levitic.

Deci poate că e un înțeles mai profund, întorcându-ne la Predica de pe Munte. Mai mulți bibliști au sugerat că atunci când Isus se referă la discipolii Lui ca fiind sarea pământului, nu vorbește doar despre sarea obișnuită, de zi cu zi, folosită pentru a da savoare unei mâncări oarecare, ci o folosește ca metaforă și îi aseamănă cu sarea de la jertfele legământului, aduse lui Dumnezeu în Templu. Ceea ce are foarte mult sens dacă ne uităm la restul Noului Testament, de exemplu, în Romani 12, Paul îi va îndemna pe creștinii din Roma să își ofere trupurile ca jertfe vii aduse Domnului. Cu alte cuvinte, vocația creștină nu e doar să aducem jertfă lui Dumnezeu, ci să devenim noi înșine jertfe închinate Domnului pentru mântuirea lumii, în unire cu Cristos, care s-a oferit pe Sine ca Jertfa supremă pe cruce și apoi ca Jertfa supremă în adevărata jertfă de grâne, ofranda de pâine a Euharistiei.

Isus folosește deci aici o metaforă foarte profundă și bogată, arătând că discipolii sunt chemați să fie sarea pământului care va „asezona” lumea, pentru ca lumea însăși, într-un fel, să poată fi o ofrandă adusă lui Dumnezeu ca o jertfă bine plăcută, ca o jertfă de grâne care îl va uni cu lumea într-un nou și veșnic Legământ. Desigur, am anticipat anumite aspecte, căci nu am ajuns încă la Cina cea de Taină, dar putem vedea deja semințele acelui tip de teologie sacrificială în însăși metafora folosită de Isus: „Voi sunteți sarea pământului”. Desigur, dimensiunea negativă la aceasta e că, dacă discipolii își pierd „gustul sărat”, cu alte cuvinte dacă încalcă legământul cu Dumnezeu, dacă nu îi rămân fideli lui Dumnezeu, atunci nu vor reuși nicidecum să sfințească lumea și să îi aducă lui Dumnezeu lumea ca jertfă, în celebrarea Noului Legământ. Deci sunt multe ascunse în puținul care se spune aici.