Spovada e un loc al victoriei

Pr. Mike Schmitz

SPOVADA E UN LOC AL VICTORIEI

Acum câțiva ani eram într-un autobuz de la aeroport cu câțiva domni și doamne în vârstă. Și-au dat seama că sunt preot, fiind îmbrăcat așa, și au început să îmi pună tot felul de întrebări. Una din întrebările puse: „Faceți toate acele ‘chestii’ preoțești?” „Da, așa cred.” Mi-au spus: „Chiar și să ascultați Spovezi?” Am pus: „Absolut! Tot timpul.” O doamnă a oftat puțin și a spus: „Trebuie că este partea cea mai rea.” A spus: „M-ar deprima mult să aud păcatele oamenilor toată ziua.” I-am spus că e exact opusul; că experiența mea de preot în confesional mi-a arătat că Spovada e între cele mai pline de bucurie, de smerenie și de inspirație locuri din lume.

Dacă ați putea vedea ce văd eu la Spovadă ați înțelege aceasta. Mai întâi ce am ocazia să văd la fiecare Spovadă… văd milostivirea scumpă a lui Dumnezeu în acțiune. Sunt atâția oameni care trec prin întreaga lor viață și nu întâlnesc vreodată realitatea iubirii lui Dumnezeu pe care El ne-a dăruit-o prin Cruce. Dar în Spovadă văd oameni descurajați ce sunt înălțați, văd oameni răniți ce sunt vindecați, văd oameni ce erau pierduți și se regăsesc și am ocazia să văd aceasta în fiecare zi. Al doilea lucru pe care am ocazia să îl văd în Spovadă e… văd oameni care încearcă. De fiecare dată când cineva intră pe ușa confesionalului, nu îmi pasă dacă a fost a treia sa Spovadă săptămâna aceasta. Văd pe cineva care nu a renunțat și e atât de încurajator și de înălțător. Nu e un loc al descurajării, nu e un loc al eșecului. Păcatul e un loc al eșecului. A merge la Spovadă e a spune: „Nu voi renunța la Dumnezeu, care nu a renunțat la mine”. E un loc al victoriei și, repet, am ocazia să văd aceasta zi de zi. Știu că există lucruri de care oamenilor le e teamă.

Am auzit întrebarea: „Părinte, vă amintiți ce spun oamenii la Spovadă?” Răspunsul scurt este: „În esență nu”. De ce? Cred că mulți consideră că păcatele sunt fascinante. Credem că păcatele sunt lucruri la care să visezi sau legat de care să ai fantezii. Adevărul este că tu, ca ființă umană, ești fascinant. Tu, ca ființă umană, ești parte a capodoperei lui Dumnezeu. Păcatele nu sunt parte a capodoperei lui Dumnezeu. Păcatele sunt plictisitoare. Sunt toate la fel. Păcatele sunt în esență gunoaie și dacă ele sunt gunoaie, atunci preoții sunt în esență „gunoierii” lui Dumnezeu. Când ai văzut ultima oară un gunoier căutând în gunoi și scoțând gunoaie ca și cum ar fi fascinante pentru el? Nu e fascinant căci înțelege: „Ah, e doar gunoi!” Când cineva vine la Spovadă nu îmi amintesc gunoiul. Îmi amintesc de puterea lui Dumnezeu, de Dumnezeu care îl iubește, îmi amintesc de persoana care nu a renunțat. Aceasta văd eu. Sincer, al treilea lucru pe care îl văd e propriul meu suflet, propria mea inimă. Nu pot spune cât de des sunt absolut smerit când ascult pe cineva în Spovadă și recunosc ceva în viața sa ce eu nu am recunoscut niciodată în a mea… dar e acolo! E o examinare a conștiinței uimitoare și care te smerește, căci dezvăluie inima mea, dezvăluie inima unui preot.

Când am fost hirotonit, a doua zi familia mea a dat o petrecere pentru mine, acasă la părinți. Tatăl meu s-a ridicat în mijlocul tuturor rudelor și prietenilor. Fusese chirurg toată viața și a ținut un mic discurs. A spus: „Ca doctor, cu aceste mâini am salvat vieți și am vindecat trupuri”. Apoi a spus: „Dar fiul meu, pr. Michael, cu mâinile lui va salva vieți, și cu mâinile sale nu va vindeca trupuri, ci suflete”, și apoi a spus: „Cred că fiul meu va salva mai multe vieți decât am salvat eu.” În Spovadă, singurul lucru pe care preotul îl oferă e iubirea și milostivirea adevărată a lui Dumnezeu. De fapt, când vine cineva la Spovadă, aceasta e tot ce am să îi dau. Puterea lui Isus care schimbă viața, care învie viața. De aceea dezvăluie inima preotului, căci tot ce poate da, tot ce are să ofere acolo e milostivirea.

Acum mulți ani, cu mult înainte să intru în Seminar, am mers la Spovadă pentru prima oară după mult timp. Și se întâmpla după o lungă perioadă din viață petrecută departe de Dumnezeu și departe de Spovadă. Am expus totul și într-un fel am „aruncat” toate păcatele. La sfârșit, preotul mi-a dat canonul, ce trebuia să fac acum. Mi-a spus: „Vreau să te rogi o ‘Bucură-te, Marie'”. M-am gândit: „Ooo… Părinte, ați auzit tot ce am spus?” Mi-a spus: „Da, da, am auzit totul”. Apoi s-a oprit și mi-a spus: „Dar vreau să știi că voi posti pentru tine în următoarele 30 de zile”. Am fost șocat. El: „Nu, nu. Tu ești păcătosul. Isus este Cel care a plătit prețul. Vreau doar ca tu să spui o rugăciune.” Dar el se vedea pe sine… înțelesese, știa adevărul: ca preot trebuia să își unească suferințele, durerile, chinurile cu Isus pe Cruce. De fapt, Catehismul învață acest lucru, că fiecare preot care ascultă Spovezi trebuie să facă penitență pentru cei ce vin la el. De ce? Pentru că, din nou, Spovada dezvăluie inima preotului și mă dezvăluie pe mine însumi mie; îmi dezvăluie dacă sunt genul de preot care e dispus să își ofere rănile, suferințele, în unire cu rănile și suferințele mântuitoare ale lui Isus.

Acesta e unul dintre motivele – sunt grămadă de motive! – pentru care Spovada e unul dintre cele mai pline de bucurie, de smerenie și de inspirație locuri de pe fața pământului; și pentru care sunt așa recunoscător Domnului că m-a chemat să fiu preot ca să pot fi parte a Sacramentului. Pentru că aici Dumnezeu își câștigă înapoi copiii. Spovada este un loc al victoriei. Spovada este un loc al victoriei. Nu îmi pasă dacă e prima oară în viața unei persoane când spovedește un păcat sau a 12.001 oară când spovedește acest păcat anume. De fiecare dată când merge la Spovadă, este o victorie pentru Isus și ca preot am ocazia să stau acolo și să fiu parte din aceasta; am ocazia să urmăresc, să văd cum Dumnezeu își câștigă înapoi copiii în fiecare zi.