Ss. Arhangheli Mihai și Gavril
și toate cetele puterilor îngereștiCine vă ascultă pe voi pe mine mă ascultă. Cine vă dispreţuieşte pe voi pe mine mă dispreţuieşte, iar cine mă dispreţuieşte pe mine îl dispreţuieşte pe cel care m-a trimis”. Întorcându-se cei şaptezeci şi doi, i-au spus cu bucurie: „Doamne, chiar şi diavolii ni se supun în numele tău”. El le-a spus: „L-am văzut pe Satana căzând din cer ca un fulger. Iată, v-am dat puterea să călcaţi peste şerpi şi scorpioni şi peste toată puterea duşmanului şi nimic nu vă va vătăma. Totuşi, nu vă bucuraţi pentru aceasta, pentru că vi se supun duhurile, ci bucuraţi-vă pentru că numele voastre sunt scrise în ceruri”. În ceasul acela a tresăltat de bucurie în Duhul Sfânt şi a spus: „Te preamăresc pe tine, Tată, Domn al cerului şi al pământului pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi învăţaţi şi le-ai descoperit celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorinţa ta.
Luca 10,16-21 / Ss. Arhangheli Mihai și Gavril
Fii Cristofor!
Scurtă reflecție
Michael (cuvânt ebraic care înseamnă: cine este ca Dumnezeu?) poartă acest nume ca expresie a biruinţei glorioase repurtate de el asupra lui Lucifer, căpetenia îngerilor răzvrătiţi contra lui Dumnezeu. În toiul luptei, Mihail exclamă: “Cine e ca Dumnezeu?” Cine se măsoară cu Dumnezeu? Şi, astfel, Lucifer (= purtător de lumină) este izgonit în iad, împărăţia întunericului, devenind Satana, căpetenia îngerilor răzvrătiţi, adică a diavolilor. Ecoul acestei înfrângeri îl aflăm în troparul de la Parastas: “Unde umbrează darul tău Mihaile, arhanghele, de acolo se alungă toată puterea diavolului, căci nu suferă să rămână lângă lumina ta Luceafărul cel ce a căzut (…)”.
Celălalt arhanghel, Gavriil (cuvânt ebraic care înseamnă: puterea lui Dumnezeu), este purtătorul marilor mesaje ale lui Dumnezeu, crainicul Celui atotputernic. În Testamentul Vechi el îi descoperă profetului Daniil, între altele, venirea Mântuitorului, profeţind cu exactitate uimitoare naşterea Lui, şi că “va fi omorât”, iar “poporul se va lepăda de El” şi un conducător străin va distruge Ierusalimul. (pr Neamțiu)
Alte informații
Citește din timp lecturile din zilele de sărbătoare: apostolul și evanghelia. O poți face de exemplu consultând agenda liturgică online.
Tehnice
Realizare grafică: Oana C. Cristofor
Data publicării: 8 noiembrie 2016
ID intern: 00365