Știința oferă argumente pentru sau împotriva lui Dumnezeu?

În 1966, revista „Time” a avut un articol pe copertă ce întreba: „Este Dumnezeu mort?” Coperta reflecta faptul că mulți oameni au acceptat perspectiva culturală că Dumnezeu este demodat, că, pe măsură ce știința avansează, există o nevoie tot mai mică de un Dumnezeu care să explice universul. Se pare însă că zvonurile despre moartea lui Dumnezeu au fost premature. De fapt, probabil cele mai bune argumente în favoarea existenței Lui provin, dintre toate locurile, chiar dinspre știință. Uitați cum stau lucrurile.

În același în care a apărut faimosul articol în „Time”, astronomul Carl Sagan a declarat că existau două criterii necesare pentru ca o planetă să poată găzdui viață. Tipul potrivit de stea și o planetă la distanță potrivită de acea stea. Dat fiind faptul că sunt un octillion planete în univers, adică 1 urmat de 24 de zerouri, ar trebui să existe un septilion de planete, adică 1 urmat de 21 de zerouri, capabile să găzduiască viață. Cu șanse atât de spectaculoase, cercetătorii erau siguri: „Căutarea Vieții Extraterestre”, cunoscut sub numele de S.E.T.I., un proiect ambițios lansat în anii 1960, avea să scoată la iveală ceva curând. Cu ajutorul unei rețele mari de radiotelescopuri, cercetătorii au ascultat orice semnal care indica inteligență codată. Dar odată cu trecerea anilor, tăcerea universului a devenit surzitoare. Până în anul 2014 (anul filmării – n.tr.), cercetătorii au descoperit fix nimic, absolut nimic, adică 0 urmat de un număr infinit de alte zerouri.

Ce s-a întâmplat? Crescând cunoștințele noastre despre univers, a devenit clar că, de fapt, erau mai mulți factori necesari pentru viață, cu atât mai mult pentru formele de viață inteligente, decât a presupus Sagan. Cei doi parametrii ai săi au devenit 10, apoi 20 și apoi 50, ceea ce înseamnă ca numărul planetelor ce ar putea să găzduiască viață a scăzut corespunzător. Numărul a scăzut la câteva mii de planete și a continuat să scadă. Chiar și inițiatorii proiectului S.E.T.I. au recunoscut problema. Peter Schenkel a scris, într-un articol din 2006 pentru „Skeptical Inquirer”, o revistă care susține puternic ateismul: „În lumina celor mai recente descoperiri și concluzii, ar trebui să admitem în tăcere că estimările noastre inițiale este posibil să nu se mai justifice”.

Azi există peste 200 de parametri necesari pentru ca o planetă să poată găzdui viață și absolut fiecare dintre ele trebuie să fie îndeplinite perfect sau totul să prăbușește. De exemplu, fără o planetă cu o forță gravitațională masivă în zonă, ca Jupiter, care să țină asteroizii departe, Pământul ar fi mai mult o țintă interstelară, decât planeta înfloritoare ce este. Mai simplu spus, șansele împotriva vieții în univers sunt șocante. Și totuși, uite-ne aici, nu doar existând, dar și discutând despre existență. Care anume este cauza? Este posibil ca fiecare dintre acei parametri să fi fost perfect satisfăcuți din greșeală? Până în ce punct este corect să admitem că știința în sine sugerează că nu putem fi rezultatul unor forțe întâmplătoare? Oare a presupune că o Inteligență a creat aceste condiții perfecte nu cere, de fapt, mai puțină credință decât a crede că un Pământ ce susține viață pur și simplu a învins șanse incredibil de mici?

Dar stați, mai este ceva. Reglarea fină necesară pentru ca viața să existe pe o planetă nu se compară cu reglarea fină necesară pentru însăși existența universului. De exemplu, astrofizicienii știu acum că valorile celor patru forțe fundamentale, gravitația, forța electromagnetică, forța nucleară puternică și cea slabă, au fost stabilite la mai puțin de a milioana parte de secundă după Big Bang. Alterați oricare dintre aceste patru valori, oricât de puțin, iar universul, așa cum îl cunoaștem, nu ar putea să existe. Spre exemplu, dacă raportul dintre forța nucleară tare și forța electromagnetică ar fi fost dereglat câtuși de puțin, cu cea mai mică și insesizabilă fracțiune, atunci nu s-ar fi putut forma nici o stea, niciodată. Înmulțiți acest singur parametru cu toate celelalte necesare condiții, și improbabilitatea existenței universului devine atât de absolut șocantă, încât noțiunea că totul a apărut „pur și simplu” contrazice bunul simț. Este ca și cum ați arunca o monedă care cade pe aceeași față de 10 cvintilioane de ori la rând. Greu de crezut.

Fred Hoyle, astronomul ce a venit cu termenul de „Big Bang”, a spus că ateismul lui s-a clătinat puternic în urma acestor descoperiri. Unul din cei mai cunoscuți teoreticieni fizici, Paul Davies, a spus că aparența unui plan este absolut copleșitoare. Chiar și Christopher Hitchens, unul dintre cei mai activi susținători ai ateismului, a concluzionat că „fără nici o îndoială argumentul reglării fine este cel mai serios argument al celeilalte părți”. Profesorul de matematică al Universității Oxford, dr. John Lennox, a afirmat: „Cu cât aflăm mai multe despre univers, cu atât mai mult ipoteza că există un Creator devine mai credibilă drept cea mai bună explicație a motivului pentru care suntem aici”. Miracolul cel mai mare al tuturor timpurilor este universul. Este miracolul tuturor miracolelor, unul care, fără dar și poate, indică spre ceva – sau Cineva – dincolo de universul însuși. Sunt Eric Metaxas, de la Universitatea Prager.