Teologia trupului

TEOLOGIA TRUPULUI

– Frate! Cina a fost delicioasă! Abia aștept desertul!
– Ce s-a întâmplat? Pari tulburat!
– Ei bine, domnule creștin… … ești catolic, nu-i așa?
– Da, sunt.
– Mă gândeam… Cum este posibil, în secolul XXI o persoană așa inteligentă ca tine să fie catolică?
– Nu înțeleg…
– Nu mă lua cu asta! Vreau să spun: cum poți fi membrul unei Biserici care încă crede că sexul este un păcat?
– Ce?!
– Nu mă lua de prost! În ce privește sexualitatea, Biserica spune mereu: „Nu fă asta” și „Nu fă aia”!
– Lasă-mă să te întreb ceva… Biserica te lasă să joci hochei cu ostia consacrată?
– Normal că nu! Nu fi ridicol!
– Biserica te lasă să te joci frisbee cu ostia?
– Nu, nu mă lasă!
– Biserica te lasă să dai ostia la câini?
– Din nou: nu!
– Atunci voi concluziona, folosind logica ta, că potrivit Bisericii, a consuma Euharistia este un păcat.
– Nu chiar. Aceste restricții există ca să protejeze ostia care este sacră pentru Biserică!
– La fel este și cu sexul!
– Da, înțeleg ce spui… Dar totuși nu sunt de acord cu toate restricțiile pe care Biserica le impune sexului! Nu pot fi de acord cu doctrina ta!
– Înainte ai spus că Biserica învață că sexul este un păcat! Greșit! Cum poți să nu fii de acord cu o doctrină pe care clar nu o cunoști?
– Ei bine… eu… M-ai prins! Atunci ce spune această doctrină a voastră?
– Mai întâi, știi ce este un suflet?
– Da… dar este greu să găsești o definiție…
– Este mai ușor decât crezi!
– Nu e ceva ce se află în interiorul trupului tău? Ceva ce trebuie să eliberezi din închisoarea trupului tău?
– Ești atât de confuz! Lasă-mă să îți explic!
– Acum, iată Sufletul! Și iată Trupul!
– Bună! Sunt sufletul tău! Sunt esența ta, adică principiul care animă trupul.
– Bună! Sunt trupul tău! Sunt o ființă materială în care ești întrupat.
– Deci, după cum poți vedea… sufletul nu e în interiorul trupului, ci îmbinat cu el. Trupul și sufletul nu sunt în opoziție ci formează o echipă foarte solidă. Unite, ele reprezintă Omul. Și Dumnezeu nu le-a creat ca să fie separate. Un trup fără suflet e un cadavru. Un suflet fără trup nu ar putea interacționa cu lumea fizică. Nu ar putea fi nici auzit, nici văzut. Trupul permite sufletului să se manifeste față de alții.
– Uită-te! Uită-te la acea fată! Chiar îmi place de ea! Salut-o și tu! Haide să avem o conversație plăcută cu ea!
– Conform Cărții Genezei, când Dumnezeu a creat alte părți ale lumii a văzut că era bine. La fel se poate spune despre corpul omenesc. Mai degrabă decât o închisoare, trupul este un dar pentru suflet.
– Oh, da… Geneza… Nu e cartea care acuză pentru toate relele omenirii pe prima femeie: Eva?
– Ei bine, da și nu. De acuzat este slăbiciunea spiritului uman, chiar dacă Eva a păcătuit prima.
– În orice caz… nu poți nega că Geneza a fost folosită de-a lungul secolelor pentru a justifica rolul inferior pe care Biserica îl atribuie femeii.
– Pot… și o voi face! Respingerea acestei afirmații se găsește chiar în Geneză. În Cartea Genezei scrie, citez: „Și l-a creat Dumnezeu pe om după chipul Său. După chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat.” După cum poți vedea, și bărbatul și femeia au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Amândoi au, deci, demnitate infinită.
– Dar credeam că Eva a fost creată din coasta lui Adam justificându-se astfel subordonarea ei față de bărbat.
– Geneza oferă o descriere detaliată a creării omului câteva rânduri mai jos. Când Dumnezeu l-a creat pe Adam i-a dat în stăpânire toată creația. În Paradis, Adam înțelege că este asemenea lui Dumnezeu, dar că în același timp nu este Dumnezeu. La fel, Adam înțelege că nu este ca restul animalelor, deoarece posedă raționalitate, cunoaștere de sine și voință. Tristețea începe să îi umple inima. Aceasta este numită „singurătatea originară”. Această tristețe este ușor de înțeles. Adam a fost creat după chipul lui Dumnezeu. Și Dumnezeu e o Trinitate, o comuniune de Persoane, legate prin iubire. „Nu este bine ca omul să fie singur”
– spune Domnul. Deci Dumnezeu creează femeia din coasta lui Adam. Carne din carnea lui, os din oasele lui. Acum poate omul să împlinească chipul lui Dumnezeu. Bărbatul și femeia pot experimenta iubirea într-o comuniune de persoane.
– Foarte bine… Înțeleg că scopul omului este iubirea. Și sunt de acord cu aceasta. Totuși… ce are de-a face sexul cu iubirea? De ce nu pot face sex cu cineva doar de distracție?
– Îți amintești ce am spus, că trupul permite sufletului să se manifeste față de alții?
– Da.
– Aceasta înseamnă că sufletul vorbește prin trup. Trupul cuprinde limbajul sufletului. Înainte de căderea în păcat, bărbatul și femeia „erau goi dar nu se rușinau.” Semnificația acestui pasaj este: în starea inocenței originare, bărbatul și femeia își vedeau trupurile cu ochii lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că vedeau că sunt bune. Totodată, pentru că erau după chipul lui Dumnezeu și din moment ce Dumnezeu este iubire, își foloseau trupurile pentru a exprima iubirea. Goliciunea originară înseamnă că sexualitatea e expresia iubirii prin trup. Aceasta este numită „semnificația nupțială a trupului”. Îți poți imagina confuzia dacă ceva de genul acesta s-ar întâmpla? „Mă simt foarte fericit! Uraaa!” Sau ceva de genul acesta? „Sunt așa de deprimat!” Dacă s-ar întâmpla așa, trupul tău ar minți despre sentimentele și intențiile sufletului tău. Când practici sex imoral, de asemenea minți cu trupul tău. „Hei, dragă! Este doar pentru distracție! Te iubesc!” În cazul concubinajului, spui: „Nu este nevoie de căsătorie! Nu e nevoie de angajament! Sunt una cu trupul tău! Împart ceea ce am mai intim cu tine!”
– Sau în cazul prostituției: „Am plătit pentru tine! Te dețin! Mă dăruiesc complet ție!”
– Deci, din nou, minți cu trupul!
– Dar nu pot să înțeleg de ce a minți cu trupul despre tristețea sau fericirea mea nu e imoral, dar a minți cu trupul despre sex este.
– Prin sex, apar vieți noi. E un angajament foarte serios, ce necesită responsabilitate. De asemenea, sexul este limbajul iubirii. Și Dumnezeu este iubire. Limbajul iubirii nu ar trebui vorbit în van sau riști să banalizezi scopul pentru care ești om: chipul lui Dumnezeu. Isus a spus: „Ați auzit că s-a spus: Să nu comiți adulter. Eu însă vă spun că oricine privește o femeie, dorind-o, a și comis adulter cu ea în inima lui.”
– Uau! Asta este foarte dur! Cine o poate respecta?!
– Exact la fel au gândit și cei care îl ascultau pe Isus când au auzit. Însă o privire mai de aproape în Geneză aduce lumină în acest pasaj. Când Adam și Eva au păcătuit, pierzându-și inocența originară, „au cunoscut că erau goi” și s-au rușinat. Dar trupurile lor erau neschimbate. Atunci, ce a cauzat această schimbare de atitudine față de propriile trupuri? Răspunsul stă în felul în care se priveau ei. Răspunsul stă în inimile lor. Trebuie să știi că deși azi avem un singur cuvânt pentru iubire, existau mai multe cuvinte în limbile în care a fost scrisă Biblia. Astfel, avem „philos” pentru iubirea între prieteni, „storge” pentru iubirea din familie, „eros” pentru iubirea pasională, „agape” pentru iubirea divină.
– Deci, eros este iubirea păcătoasă și agape este iubirea adevărată, nu?
– Nu chiar… Vezi tu, orice iubire începe cu eros. Este atracția naturală a omului față de ceea ce este frumos și bun. Totuși, eros trebuie să evolueze la agape, care este dăruirea completă de sine. Dacă experimentezi iubirea doar ca pe o atracție față de ceva frumos și nu ca pe o dăruire de sine ajungi să îi tratezi pe cei pe care îi iubești ca pe niște obiecte. De aceea Adam și Eva erau rușinați. Nu își mai foloseau trupurile pentru a exprima iubirea ci foloseau trupurile fiecăruia ca un obiect de plăcere. Așadar, rușinea e un răspuns la concupiscență, care e tendința noastră de a folosi alți oameni ca obiecte pentru satisfacția noastră sexuală. Și folosirea oamenilor este un păcat.
– În regulă… Dar poți să îmi spui: dacă doctrina ta susține atât de mult iubirea, de ce este Biserica împotriva iubirii homosexuale?
– Despre căsătorie, Sf. Paul spune: „Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului, pentru că bărbatul este capul femeii așa cum și Cristos este Capul Bisericii. Și cum Biserica se supune lui Cristos, tot așa și femeile bărbaților lor.”
– Aha! Deci Biblia chiar învață inferioritatea femeilor!
– Lasă-mă să termin. „Bărbaților, iubiți-vă soțiile așa cum Cristos a iubit Biserica și s-a dat pe sine pentru ea ca să fie sfântă și neprihănită. Tot așa și bărbații să-și iubească soțiile ca pe trupul propriu.” Și bărbatul și femeia au ceva de învățat de la celălalt despre relația lui Dumnezeu cu noi. Sunt complementari. În cuplurile homosexuale, unul dintre sexe este exclus. Imaginea iubirii lui Dumnezeu pentru noi este deformată.
– Doctrina ta vorbește mult despre iubire, dar Biserica crede ca sexul este menit doar pentru procreare.
– Amintește-ți: căsătoria este felul nostru de a experimenta iubirea lui Dumnezeu. Iubirea lui Dumnezeu este fertilă. Iubirea lui Dumnezeu este rodnică. Iubirea lui Dumnezeu este dătătoare de viață. Și se dăruiește complet, nu ține nimic pentru ea. Procrearea nu este opusă aspectului unitiv al sexului ci îl împlinește, în comuniune totală cu iubirea lui Dumnezeu.
– Bine… dar dacă sexul este așa de bun de ce impune Biserica celibatul preoților ei?
– Isus a spus de asemenea: „Fiii lumii acesteia se însoară și se mărită; însă cei considerați vrednici de lumea cealaltă și de învierea din morți nu se vor însura și nici nu se vor mărita. Așadar căsătoria este doar în lumea aceasta și nu va exista după Înviere. Preoții și călugărițele caută să trăiască la fel ca în acea stare viitoare. Nu pentru că sexul e rău ci pentru că este foarte bun, dar Dumnezeu e mai bun. Ei împlinesc semnificația nupțială a trupurilor lor printr-o viață dăruită total celorlalți.
– Nu știam nimic din toate acestea!
– Ți-am spus că trebuie să asculți înainte să judeci. Și ești doar la suprafață!
– Doctrina Bisericii Catolice este foarte frumoasă! Și rațională!
– Sunt de acord!
– Dragă! Ce faci aici?
– Ne-am înțeles să ne întâlnim după cină, prostuțule! Ca să mergem la film!
– Îmi pare rău!
– Vorbitul meu trebuie să vă fi întârziat!
– Chiar deloc! Mi-a plăcut să aud despre această teologie a trupului! Cred că ar trebui să încercăm!
– Dar nu va fi prea greu?
– Va fi. Dar orice e posibil cu ajutorul lui Dumnezeu.
– Cred că vom fi fericiți dacă iubim cum iubește Dumnezeu.
– Să sperăm!
– Credință, speranță, iubire: aceasta este o cale foarte bună spre fericire!