WG - Suflarea lui Dumnezeu

pr. Dave Pivonka

Episodul 2 din seria „Wild Goose / Gâsca Sălbatică – descoperirea unei relații mai profunde cu Duhul Sfânt”, prezentată de pr. Dave Pivonka TOR.

„Suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă” (Iob 33,4). Singurul mod în care putem să trăim o viață de credință, o viață plină de iubire, pace, bucurie și putere este prin Duhul Sfânt. Acest lucru îl vedem cel mai clar în viața Apostolilor. Au avut avantajul să fie alături de Isus și să îl audă predicând și văzând numeroasele minuni pe care le-a făcut. Și totuși, chiar și cu acest avantaj, erau oameni speriați, care își trăiau viața de credință într-o încăpere închisă înainte de a-l primi pe Duhul Sfânt. Ceea ce a avut loc în cenacol a schimbat viața acestor bărbați și femei și mai apoi a schimbat cursul istoriei umane. Această experiență a Duhului Sfânt este o întâlnire la îndemâna tuturor; nu este rezervat doar unor aleși. Rusaliile și puterea transformatoare a Duhului Sfânt este tema acestui material video.

Seria integrală (subtitrată în engleză și spaniolă) se găsește pe WildGoose.tv.

Clipul este subtitrat în română (traducerea: Oana și Radu C.). Dacă nu apare în clip, activați-o.

Durată: 24 min 29 secunde
Limba (audio): engleză
Subtitrare (text): română

Vezi pe YouTube
Etichete: *

SUFLAREA LUI DUMNEZEU

– Mă aflu într-o replică a străvechilor catacombe romane. Se află într-o mănăstire franciscană din Washington DC. Catacombele sunt o parte importantă a istoriei Bisericii. Primii creștini veneau aici, jos, în aceste locuri reci, umede, întunecate din mai multe motive. Unul era că veneau ca să se roage, dar de asemenea coborau deoarece erau plini de teamă, ce le vor face autoritățile dacă vor afla că sunt creștini. Catacombele cred că sunt și un simbol pentru viața spirituală a multora. Dacă ar trebui să folosească cuvinte ca să descrie viața lor spirituală, ar fi: întuneric, stagnare, blocaj, rece… dar nu trebuie să fie așa! Și un alt lucru legat de a fi în catacombe: în fiecare dintre aceste firide din catacombe se aflau oase, și acestea le aminteau că viața spirituală nu trebuie trăită în catacombe, nu trebuie trăită înconjurat fiind de oase, și totuși… uneori cred că așa ne simțim. De aceea îmi place în mod special această imagine, cu Ezechiel și cu Valea oaselor uscate. Viața spirituală nu trebuie să fie trăită sub pământ. Nu trebuie trăită în întuneric sau în catacombe, ci mai degrabă trebuie trăită în lumină. Îmi place să meditez la cap. 10 de la Ioan, când Isus spune: „Am venit ca să aveți viață din plin”. Iar oamenii îmi spun: „Părinte Dave, nu simt că trăiesc aceasta, nu simt că trăiesc viața din plin. Nu simt că trăiesc așa cum se gândea Isus. Când Isus spunea „să aibă viață din plin”… nu cred că așa ceva trăiesc eu. Cineva mi-a spus odată: „Când Isus a trecut prin momentul crucii, cu tot ceea ce a rezultat din acel act uimitor, nu cred că viața mea spirituală era ceea ce avea Isus în minte. Mă simt uscat, simt că stau pe loc, că nu există viață în mine. Trebuie să fie ceva mai mult.”

– Privind înapoi, atunci când am fost hirotonit preot, desigur, credeam în Duhul Sfânt. Credeam în Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Era simplu pentru mine să mă relaționez cu Tatăl. Era simplu să mă relaționez cu Isus. Și aveam o relație superficială cu Duhul Sfânt. Am înțeles însă după 5 ani de la hirotonire că lipsea ceva în viața mea. Simțeam un gol în inimă, ceva lipsea în inima mea. Și ceea ce simțeam că lipsea era… nu eram ceea ce Dumnezeu dorea să fiu. Nu trăiam așa cum Dumnezeu dorea să trăiesc. Așa că am strigat către Domnul: Ce lipsește, Doamne? Ce lipsește? Un preot trecea prin orașul în care eram eu. A venit și ne-a ținut o prezentare de două ore despre Duhul Sfânt și despre Faptele Apostolilor, despre experiența Rusaliilor. Am știut atunci că aceasta era ceea ce lipsea în viața mea: domnia lui Isus Cristos și puterea Duhului Sfânt.